Veste bună pentru bucureșteni! De astăzi s-au redeschis restaurantele la interior, teatrele si cinematografele
Sălile de spectacol, cinematografele, restaurantele la interior şi cafenelele din Bucureşti se redeschid de astăzi, la capacitate redusă, de 30%, după ce incidența cazurilor de COVID-19 a coborât sub 3 la mie.
Decizia a fost luată duminică de Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență al Municipiului București după ce pentru a treia zi consecutiv, Capitala are o rată de infectare sub 3. Duminică, indicele a fost de 2,62 cazuri la mia de locuitori.
Magazinele și restaurantele pot fi deschise până la ora 21.00, iar restricția de circulație pe timp de noapte rămân în vigoare, în intervalul 22.00-05.00. Petrecerile rămân în continuare interzise.
Dacă rata va scădea sub pragul de 1,5, atunci vor și aplicate alte măsuri de relaxare. În plus, din 15 mai bucureștenii vor putea merge la teatru cu adeverința de vaccinare.
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, spune că vor urma și alte relaxări, dacă rata de infectare va scădea și mai mult. „Următorul prag stabilit de experţii epidemiologi de 1,5 la mie şi acolo vor interveni o serie de relaxări. De exemplu sălile de spectacol vor fi deschise cu o capacitate de 50%. Vor putea fi permise evenimente în aer liber cu maxim 300 de participanţi. Actuala hotărâre de Guvern urmează să fie revăzută pe 13 mai şi vom vedea măsurile pe care le va lua Guvernul în cadrul acelui Comitet interministerial”, a spus Stoica.
Sursa foto: Arhiva Ciao