Val de infectări în Franța după deschiderea școlilor!
Școlile și Universitățile din Franța au fost închise încă de pe 17 martie, ca măsură de limitare a răspândirii noului coronavirus în rândul populației. După două luni de carantină, guvernul a început să ridice din restricții, ceea ce a dus la deschiderea grădinițelor și a școlilor primare.
Franța a înregistrat 70 de noi cazuri de Covid-19 în școli, după ce elevii au revenit la ore săptămâna trecută, a anunțat ministrului francez al Educației, potrivit Business Insider. Potrivit France24, grădinițele au clasele compuse din cel mult 10 elevi, în timp ce școlile trebuie să își împartă elevii în clase de câte 15.
În ciuda acestor măsuri, ministrul Educației Jean-Michel Blanquer a anunțat, luni, la postul de radio RTL, că au fost înregistrate 70 de cazuri de Covid-19 în prima săptămână de la reluarea cursurilor. „Este inevitabil, astfel de lucruri se vor întâmpla. Aproape toate cazurile (de infectare cu coronavirus, n.r.) au avut loc în afara perimetrului școlilor”, a declarat ministrul.
Blanquer a explicat că numărul de 70 de elevi infectați reprezintă o proporție foarte mică din cei 1,4 milioane de copii care s-au întors la ore, precizând că școlile afectate vor fi închise imediat.
În România, şcolile rămân închise
În România, până astăzi, au fost confirmate 17.387 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 10.356 au fost declarate vindecate și externate, anunță Grupul de Comunicare Strategică. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 196 de noi cazuri de îmbolnăvire.
Şcolile din România vor rămâne închise până la finalul anului şcolar, autorităţile anunţând că speră ca din septembrie elevii să îşi poată relua cursurile în mod normal.