Vacanțele de lux au rămas istorie! Cătălin Botezatu și-a amintit de o super experiență pe care a avut-o într-un an de Paște, la Las Vegas

18 04. 2020, 09:32
Catalin Botezatu are un fiu de 21 de ani

Cătălin Botezatu este renumit pentru felul extravagant în care-și trăiește viața. Stilul Made by Cătălin Botezatu nu putea să ocolească Paștele. Creatorul de modă își amintește cum, într-un an, Învierea Domnului l-a „găsit” tocmai în Las Vegas.

„De multe ori, am plecat în străinătate și sărbătorile Pascale le-am făcut în afara țării. Spre exemplu, un Paste l-am petrecut în Las Vegas; am plecat din țară cu vopsea de ouă, iar cu o zi înainte de Paște am cerut celor din hotelul la care eram cazat multe ouă. Am vopsit ouă, le-am așezat în coșulețe (aduse tot din România). Uite așa am făcut un Paste în Las Vegas, într-un hotel de lux, pe marginea piscinei”, își amintește Cătălin Botezatu.

Pe de altă parte, juratul „Bravo, si stil!” își amintește și de felul în care își petrecerea sărbătorile pascale în copilărie.

„În copilărie, Paștele reprezenta ceva deosebit, era o perioadă foarte frumoasă. Mergeam la Denii, la biserică. În Săptaămâna Mare se gătea, se înroșeau ouă, se pregăteau cozonacii, zeci de feluri de prajituri. Eu de abia așteptam să mănânc din toate aceste bucate, deși uneori, chiar dacă și eu țineam post, bunica mea mă lăsa să gust puțin din toate, înainte de Paște. În Noaptea de Înviere mergeam la biserică, la slujbă”, își amintește Cătălin Botezatu. „În ultimii ani am petrecut Paștele într-un loc superb din România, la Pensiunea Mai, la buna mea prietenă Mary. Ne gătește cele mai bune preparate și ne simțim bine, suntem ca o mare familie”, conchide vedeta TV.

Cătălin Botezatu: „Dacă nu avem puțină răbdare, riscăm foarte mult, viețile noastre și ale celor dragi!”

Din dorința de a da un semnal de alarmă tuturor celor care consideră că vremurile prin care trecem sunt o glumă proastă, Cătălin Botezatu vine cu un mesaj tranșant:

„Acum, în această perioadă delicată, trebuie să fim responsabili, să tratăm această perioadă cu multă seriozitate și responsabilitate. Chiar dacă sunt departe de familie, de prieteni, trebuie să ne gândim că este o perioadă care va trece. Dacă nu avem puțină răbdare, riscăm foarte mult, viețile noastre și ale celor dragi. Așa că de acest Paste voi sta în casă și toate gândurile mele se vor îndrepta către familie, prieteni, oameni pe care, poate, nu îi cunosc, dar de care îmi pasa. Paste binecuvântat, tuturor!​”.