Uniunea Cineaștilor din România și-a desemnat câștigătorii din acest an pentru Premiile UCIN

de: Simona
30 05. 2019, 20:44

Uniunea Cineaștilor din România și-a desemnat câștigătorii din acest an . Cea de-a 47-a ediție a Galei Premiilor UCIN și-a desemnat câștigătorii în cadrul celei mai longevive și mai importante gale din lumea filmului care a avut loc pe 27 mai 2019 la Teatrul Național București.

Marele câștigător a fost filmul „Moromeții 2” cu 5 premii, urmat de „Pororoca” cu 3 premii și de „Moon Hotel Kabul”, “În pronunțare” și „Îmi este indiferent dacă in istorie vom intra ca barbari” cu câte 2 premii. Filmul„Soldații. Poveste din Ferentari” a primit premiul pentru cea mai bună prestație a unui actor neprofesionist.

Uniunea Cineaștilor din România și-a desemnat câștigătorii din acest an

Cătălina Grama a fost pentru a doua oară gazda Galei Premiilor Uniunii Cineaștilor, eveniment care a reunit peste 500 de invitați de renume – din cinema, televiziune, personalități, vedete și oameni de cultură și care va fi difuzat de Televiziunea Română.

Importanța și greutatea evenimentului a fost dată prezența pe scenă a unor nume sonore din cinematografie și televiziune Cristi Puiu, Tora Vasilescu, Mircea Diaconu, Adrian Titieni, Dana Duma, Eugenia Vodă și Laurențiu Damian, președintele UCIN.

Câteva dintre cele mai iubite și apreciate personalități ale momentului au păşit pe covorul roşu Irina Margareta Nistor, Iulia Lumânare, Silvana Mihai, Adrian Nour, Adina Pintilie, Olimpia Melinte, Adrian Nartea, Mihai Bisericanu, Cosmina Dobrotă, Virginia Rogin, Rodica Negrea, Bogdan Dumitrache, Constantin Dogioiu, Ana Ciontea, Paul Negoescu, Iuliana Tudor, Virgil Ianțu, Paula Chirila, Ovidiu Lipan Țăndărică, Lora, Amalia Enache, Alina Pușcas, Cristina Cioran.

În sala, în premieră, au fost prezenți Iosif Demian, director de imagine si regizor, unul dintre cei mai importanți cineaști români, cel care a semnat imaginea pentru Nunta de Piatră și Vasile Şirli, director muzical la Disneyland Resort Paris, cunoscut pentru muzică de film şi colaborările cu importanţi regizori printre care Lucian Pintilie, Mircea Daneliuc şi Stere Gulea.

 

Lista completă a câștigătorilor Galei Premiilor UCIN 2019:

 

Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor

Moromeții 2, regia Stere Gulea

 

Premiul Special al Juriului

Touch me not, regia Adina Pintilie

 

Premiul pentru regie

Pororoca regia Constantin Popescu

 

Premiul pentru scenariu

Povestea unui pierde-vară, scenariul Paul Negoescu

 

Premiul pentru imagine

Marius Panduru pentru filmul În pronunțare

 

Premiul pentru costume

Dana Păpăruz pentru filmul Moromeții 2

 

Premiul pentru decor

Cristian Niculescu pentru filmul Moromeții 2

 

Premiul pentru interpretare feminină

Iulia Lumînare pentru rolul Cristina din filmul Pororoca

 

Premiul pentru interpretare masculină

Horațiu Mălăele  pentru rolul Ilie Moromete din filmul Moromeții 2

 

Premiul pentru interpretare feminină rol secundar

Rodica Negrea pentru rolul dna Preda din filmul Moon Hotel Kabul

 

Premiul pentru interpretare masculină rol secundar

Alexandru Dabija pentru rolul Movilă din filmul Îmi este indiferent dacă in istorie vom intra ca barbari

 

Premiul pentru montaj

Cătălin Cristuțiu  pentru filmul Îmi este indiferent dacă in istorie vom intra ca barbari

 

Premiul pentru coloana sonoră

Mihai Bogos și Vincent Arnardi pentru filmul Pororoca

 

Premiul pentru muzică originală „Adrian Enescu”

Massimiliano Nardulli pentru filmul Charleston

 

Premiul pentru scurt metraj de ficţiune

Cadoul de Crăciun (r. Bogdan Mureșanu)

 

Premiul pentru film documentar de lung si scurt metraj

Alexandru Mavrodineanu pentru filmul Caisa

 

Premiul pentru film de animație

Anca Damian pentru filmul Telefonul

 

Premiul pentru film de televiziune

Răzvan Butaru pentru filmul Locul din care toți vor să plece

 

Premiul de debut Opera Prima „Alexandru Tatos”

Mihaela Popescu pentru filmul În pronunțare

 

Premiul pentru machiaj

Corina Căldăraru pentru filmul Scurt circuit

 

Premiul pentru cea mai bună prestație a unui actor neprofesionist se acordă

dlui Vasile Pavel-Digudai din filmul  Soldații. Poveste din Ferentari

 

Premii Academice, premii de Excelență și Premiul Președintelui UCIN

Premiul presedintelui UCIN

Alexandru Nagy din  Moon Hotel Kabul

Premiile Academice UCIN

 

Florin Mihăilescu – director de fotografie

Francisc Patakfalvi – director de fotografie

Nicolae Mărgineanu – regizor, director de fotografie

Premiile de excelenta UCIN

Papil Panduru – actor

Tedy Necula – actor și regizor

Doru Ana – actor

Premiile asociației criticilor și filmologilor din cadrul UCIN

“Premiul Ion Cantacuzino” – Victor Morozov pentru publicistica din revista Dilema Veche

“Premiul George Littera” – Marian Sorin Rădulescu pentru volumul Mircea Veroiu, poezia unei lumi tragice

Diplomă pentru cel mai bun film al anului 2018 – Stere Gulea pentru filmul Moromeții 2

 

Urmând tradiția începută încă din 1972, Uniunea Cineaștilor din România decernează anual premii, în cadrul Galelor UCIN, sprijinind valorile și recompensând performanțele cinematografice românești din anul anterior.

Gala Premiilor UCIN 2019 a pus în scenă un spectacol grandios pe acordurile Orchestrei Metropolitane București, condusă de Daniel Jinga, cu un decor eclectic și actual și momente artistice desăvârșite. Nicoleta Nucă, Mihai Bisericanu, Ana Baniciu, Tania Popa, Adrian Nour și Alina Petrică sunt protagoniștii melodiilor consacrate din filme celebre care au strâns aplauzele publicului.

„Premiile anului 2018 au fost nu doar un eveniment așteptat de cineasti, nu doar un spectacol de ținuta și realizat de veritabili profesioniști, ci încă un prilej ca breasla să se întâlnească și să-i aplaude pe cei mai buni dintre cei buni! Gala Ucin trebuie să rămână momentul de respect pe care fiecare cineast îl datorează celorlalți!

Doar așa vom rămâne o mare familie. Cu generații reunite, privind spre viitor, dar respectând și traditia și cu bucuria că filmul românesc nu este premiat doar la Gala UCIN, ci și la marile festivaluri ale lumii! Premiat și respectat.”– Laurențiu Damian, Președintele Uniunii Cineaștilor din România.

Asociația Cineaștilor din România a luat naștere în anul 1963, la inițiativa unor cineaști legendari precum Victor Iliu, Ion Popescu Gopo, Mihnea Gheorghiu, Liviu Ciulei, Paul Călinescu și Mircea Drăgan. In 1990, asociația a devenit Uniunea Cineaștilor din România, iar din 1972, Uniunea a început să decerneze anual premii, în cadrul Galelor UCIN, recompensând performanțele cinematografice din anul anterior.

Gala Premiilor UCIN 2019 este un eveniment organizat de Uniunea Cineaștilor din România în parteneriat cu Centrul Național al Cinematografiei, proiect finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, producător Revolver Events.

Sponsorii Galei Premiilor UCIN 2019 sunt: Alira, Cocoșu Roșu, Diamond by Adesgo, Gerovital, Hedone, Dav Global, Masaya, Opulence Ballroom, Parma Food (Green Coco, Veuve du Vernay), Mister Rose, Miau by Clara Rotescu, Trends by Adina Buzatu, Organic India, Balans Salon, ProNutrition, Inovenio Glassware.