Un personaj celebru din România, făcut praf: ”Mânca o tavă de șnițele la o masă”

18 06. 2020, 11:03

Marian Iancu a fost unul dintre cei mai vocali patroni de club din România în anii 2000. Unul dintre oamenii care au lucrat cu acesta de-a lungul timpului a făcut dezvăluiri umitoare despre fostul om de afaceri.

În iunie 2015, Iancu a fost condamnat la 14 ani de închisoare în dosarul RAFO și a fost uitat de fotbalul românesc. Ex-arbitrul Cristi Balaj și-a amintit însă problemele pe care le-a avut cu omul de afaceri, despre care spune că ”îi era milă”.

”Arată cum arată, era bolnav… Dar arată cum arată pentru că mânca o tavă de șnițele la o masă”, a rememorat centralul din Baia Mare, la GSP.ro.

Totodată Balaj a dezvăluit că oamenii apropiați de Marian Iancu obișnuiau să joace la pariuri chiar în timpul meciurilor lui Poli.

”Însă nu avea scrupule. Am arbitrat un meci la Timișoara în care un prieten foarte bun a venit cu mine și a stat în spatele oficialilor echipei. Și jucau live la pariuri! Știau care va fi scorul la pauză și la final”, a mărturisit fostul arbitru.

Marian Iancu are de înapoiat sute de milioane de dolari statului român

Condamnat pentru evaziune fiscală și spălare de bani, ex-patronul Timișoarei a dat statul român în judecată, la CEDO, însă a pierdut procesul.

Marian Iancu are de înapoiat 150 de milioane de dolari și 18 milioane de euro statului român. În același dosar cu el au fost condamnați alți trei complici, printre care și cunoscutul Ovidiu Țender.

Pentru a recupera prejudiciul, Curtea de Apel a confiscat deja de la inculpați șapte case și apartamente, șapte terenuri, precum și trei mașini.