Un medic vaccinat cu doza de rapel a făcut paralizie facială temporară. În ce stare se află acum
Un medic din judeţul Vâlcea, vaccinat cu doza de rapel, a suferit o paralizie temporară facială, transmit reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. În prezent, starea de sănătate a acesteia este una bună.
Ministerul Sănătăţii a fost informat, joi, de către reprezentanţii Institutului Naţional de Sănătate Publică – Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile despre o reacţie adversă rară, respectiv paralizie temporară facială, după administrarea celei de a doua doze de vaccin BioNTech Pfizer, potrivit mediafax.ro
„În acest moment, pacienta se află într-o stare de sănătate bună, iar rezultatele analizelor nu arată modificări patologice”, spun reprezentanţii MS.
Medicul care a suferit paralizia temporară facială are 32 de ani. Potrivit MS, reacţia adversă avută, potrivit prospectului vaccinului BioNTech Pfizer (Comirnaty), este una rară, care se manifestă şi la alte tipuri de vaccinuri.
Medicul Emilian Imbri, despre reacțiile pe care le-au avut anumite persoane după ce s-au vaccinat împotriva noului coronavirus
Medicul Emilian Imbri a explicat faptul că reacțiile care apar la anumite persoane, după ce se vaccinează împotriva noului coronavirus, ar putea fi ”zgomotoase”, însă nu să dureze mai mult de o singură zi. Managerul Spitalului ”Victor Babeș” susține faptul că organismul reacționează în acest mod creând anticorpi, arată Digi24.
„Nu s-a întâmplat numai la noi, dar au fost cazuri mai numeroase de reacții post-rapel decât reacțiile după prima doză de vaccinare. La noi, din 500 de persoane câte am vaccinat pe 27-28-29-30 decembrie, au fost trei persoane care au acuzat o ușoară durere la locul respectiv sau a doua zi, brațul dureros un pic în zona deltoidului. Acum, din practic tot 500 de oameni vaccinați cu a doua doză, 14-15 oameni au avut manifestări mai serioase, depistabile și vizibile: febră, dureri musculare – dar dureri musculare, ca și cum ar zice omul „parcă eram bătut cu maiul”- , tuse, rinoree. Au fost o zi aceste manifestări, o zi a durat toată treaba asta, după care au dispărut aceste simptome. N-a fost nimic mai grav. Dar este de remarcat faptul, iar eu bănuiesc că este firesc, este reacția organismului, care de data asta reacționează, creând anticorpi”, a explicat Emilian Imbri.