Un barbat din Dumbraveni, retinut dupa ce a incercat s-o violeze pe fetita iubitei sale
Un barbat din Dumbraveni, retinut. La inceput, fetita a negat ceea ce s-a intamplat, insa in cele din urma s-a aflat ce a facut barbatul.
„La data de 23 august 2019, ora 02.37, prin SNUAU 112, o femeie a sesizat Poliția Orașului Dumbrăveni despre faptul că în timp ce se afla în locuința concubinului său (un bărbat de 40 de ani, domiciliat în orașul Dumbrăveni), acesta încearcă prin constrângere să întrețină raport sexual cu fiica sa minoră, în vârsta de 11 ani.
Un barbat din Dumbraveni, retinut
La fața locului s-a deplasat cu celeritate un echipaj din sistemul de ordine și siguranță publică, în imobil fiind identificați minora și bărbatul de 40 de ani. Atât apelanta cât și fiica sa au fost conduse la sediul poliției, unde minora în prezența mamei sale a negat orice formă de agresiune asupra sa.
Din probatoriul administrat în cauză până în prezent a rezultat că în noaptea de 22/23.08.2019, pe fondul consumului de alcool, în timp ce se aflau într-o vizită la vecinii, bărbatul a agresat-o fizic pe femeie, lovind-o cu palma peste cap.
Ulterior, acesta s-a deplasat singur la domiciliu unde profitând de faptul că fiica minora a concubinei sale era singură în casă iar mama acesteia nu putea interveni, a încercat prin constrângere fizică să întrețină raport sexual cu minora.
În același timp mama minorei care se întorsese acasă a auzit-o pe fiica sa strigând după ajutor astfel că apelează 112 și solicită de urgentă intervenția politiei.
Polițiștii sosiți în scurt timp la fata locului pătrund în interior după ce mama minorei le-a deschis ușile și deși împrejurările erau evidente, minora a mințit în prima faza organele de poliție și pe mama ei spunând că bărbatul nu a încercat să o violeze.
După ce revin în locuința bărbatului, acesta din urmă a agresat-o din nou pe concubina sa, lovind-o cu pumnii și palmele. Minora intervine între cei doi si încearcă aplanarea conflictului și întreruperea agresionării mamei sale și apelează 112, solicitând intervenția politiei.
De această data, minora relatează cele petrecute în realitate, inclusiv cu privire la încercarea acestuia de a o viola, precizând că prima dată a mințit întrucât a fost amenințată de către presupusul agresor să nu spună nimănui despre cele petrecute” a spus Luciana Lazar, purtatorul de cuvant al IPJ Sibiu, potrivit Realitatea.