Un alt poștaș din Deva a murit de Covid-19! Personalul nu ar fi asigurat materiale de protecție nici după decesul primului poștaș

Publicat: 20 mai 2020, 14:07 Autor: Andreea Voicu News

Un alt deces din cauza Covid-19 în Deva! Un alt poștaș a murit, după ce s-a infectat cu noul virus venit din China.

Este vorba despre o femeie în vârstă de 51 de ani de la Oficiul Poștal nr. 4 din Deva. Până în acest moment, femeia și celălalt poștaș, un bărbat de 61 de ani, au fost infectați și au murit. Diriginta de poștă avea și alte afecțiuni medicale, precum hipertensiune arterială, obezitate și insuficiență hepatică, arată Adevărul.ro. Potrivit informațiilor, personalul nu ar fi asigurat materiale de protecție nici după decesul primului poștaș.

Decesul femeii a fost raportat marți, ea murind în data de 17 mai, la 11 zile după ce fusese internată în spital. Fosta șefă a Poștei din Județ a scris pe Facebook un mesaj. Nu se cunosc încă date despre câte persoane au luat contact cu femeia. A fost relizată o anchetă epidemiologică.

„Diriginta Oficiului Poştal 4 din Deva, răpusă de nepăsarea celor care nu au dezinfectat oficiile poştale din gara Deva, nu au testat personalul, nu au asigurat materialele de protecţie poştaşilor după decesul lui Onea Ionel răpus şi el de virus, la datorie fiind”, a scris aceasta.

Poștaș român din Cluj, confirmat cu noul coronavirus

Un poştaş din Cluj, satul Pădureni, a fost confirmat pozitiv cu COVID-19. Femeia este asimtomatica si a fost internata la spitalul din Câmpia Turzii. Întrucât era suspectă de coronavirus, la spital a fost internată în izolator, iar ulterior a venit confirmarea testelor: a fost găsită pozitiv.

Femeia a fost transferată la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca. Conform procedurii, Direcția de Sănătate Publică Cluj va face o anchetă epidemiologică, pentru a se stabili persoanele cu care a intrat în contact.

Toate persoanele vor intra în autoizolare la domiciliu, iar dacă se vor simți rău li se va face testul de depistare a prezenței COVID-19 în organism, urmând ca în cazul în care testul va ieși pozitiv, să fie internate la Boli Infecțioase în Cluj.

Situația este foarte delicată, având în vedere că este vorba despre un factor poștal, a cărui activitate este tocmai interacțiunea cu oamenii. Primarul comunei a declarat în exclusivitate, pentru Antena 3, că poștașul a intrat în contact cu sute de persoane unde a împărțit pensii și alocații.

 

Publicat: 20 mai 2020, 14:07 Autor: Andreea Voicu News
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă