Ultimele cuvinte ale Tamarei Buciuceanu. Ce i-a spus unui coleg de scena inainte sa moara

16 10. 2019, 19:07

Ultimele cuvinte ale Tamarei Buciuceanu. Problemele de sănătate cu care s-a confruntat regretata actriță i-au fost fatale, decesul fiind anunțat de reprezentanții spitalului Elias.

„E un lucru atât de trist. A fost un om minunat, o colegă extraordinară, am jucat în multe spectacole împreună”, ne-a spus îndurerat actorul Virgil Ogășanu.

Ultimele cuvinte ale Tamarei Buciuceanu

Deși sănătatea nu îi mai permitea să joace, să fie pe scenă, Tamara Buciuceanu își făcea timp să stea de vorbă cu colegii ei. Iar Virgil Ogășanu se numără printre cei care o sunau constant.

„Am ținut legătura telefonică în permanență cu dânsa și singurul lucru pe care mi-l spunea era: ‘Îmi este greu!’ O înțelegeam că la 90 de ani îi era greu, nu se mai putea deplasa, trebuia să aibă ajutoare să o îmbrace”, ne-a spus actorul.

Marea actriță nu se simțea deloc bine să depindă de persoanele din jurul ei, însă vârsta înaintată și problemele de sănătate și-au spus cuvântul.

„A fost un om activ, o fire energică, puternică nu numai în viața de zi cu zi, ci și pe scenă avea o energie extraordinară, deosebită, care ne mobiliza și pe noi care îi eram parteneri de scenă”, își amintește Virgil Ogășanu despre firea efervescentă și energia pozitivă pe care regretata Tamara Buciuceanu Botez le emana.

Vestea că ea a ajuns în urmă cu ceva timp la spital l-a îngrijorat pe Virgil Ogășanu. A aflat din media și imediat a pus mâna pe telefon să vadă cum se simte. Practic, atunci a avut loc și ultima lor convorbire. Era însă optimistă că se va reface, că va ieși învingătoare din lupta cu boala.