Ultima oră! Mesajul Ro-Alert primit de români în urmă cu puțin timp pe telefoane
În urmă cu puțin timp, mai mulți români au primit un mesaj Ro-Alert de la IGSU în legătură cu starea de alertă care a fost instituită în România de noaptea trecută.
Românii sunt rugați să se protejeze, chiar dacă s-a ridicat starea de urgență din România și am intrat în starea de alertă, pentru a nu se expune riscului de infectare cu noul coronavirus. Românii sunt rugați să poarte mănuși și măști!
”Starea de alertă a fost instituită începând de astăzi în România. Pericolul infectării cu noul coronavirus (COVID-19) rămâne ridicat! Respectați cu strictețe măsurile sanitare de protecție! Purtați masca, acoperind nasul și gura, în spațiile închise sau aglomerate. Păstrați distanța de 1.5 m față de alte persoane și evitați contactul direct. Nu atingeți suprafețe pe care au pus mâna și alte persoane. Spălați-vă regulat mâinile cu apă și săpun. Nu vă atingeți ochii, nasul sau gura cu mâinile murdare. Precauția este extrem de importantă în această perioadă! IGSU”, se arată în mesajul dat de Ro-Alert pe telefoanele oamenilor.