Ultima oră! Grădinițele și școlile ar putea fi redeschise în câteva zile
Ministrul educației a declarat că grădinițele și școlile ar putea să fie redeschise pe 11 ianuarie. Este o urgență zero, spune noul ministru.
Cu siguranță ar fi o deschidere etapizată, spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în sensul că mai întâi ar putea lua partea la cursurile fizice cei de la grădinițe și școlile prmare și apoi școala gimnazială și învățământul preuniversitar, respectic învățământul universitar.
Sunt două decizii importante care trebuie luate, în principiu, în această săptămână. Una vizează redeschiderea școlilor, fiind avansată data de 11 ianuarie, însă e doar o variantă în lucru. Asta însemnă că cei de la grădiniță și elevii școlilor primare ar putea să se întoarcă la școală chiar din acest semestru. Astfel, semestrul II, care începe pe 8 februarie, i-ar găsi deja în bănci. În acest sistem de învățământ sunt peste 3 milioane de elevi și peste 500.000 de studenți.
“Am prioritizat deja grădinițele și învățământul primar. Ne dorim acest lucru” (n.red. redeschiderea școlilor și grădinițelor), a spus ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, potrivit Adevărul. “Știm, ele ar trebui deschise după calendar pe 11 ianuarie, semestrul al II-lea începe pe 8 februarie, asta este o urgență zero”, a mai spus Cîmpeanu.
Sursa foto: Arhiva Ciao