Ultimă oră: Gheorghe Dincă a încercat să se sinucidă!
Informație de ultimă oră despre criminalul din Caracal, Gheorghe Dincă, care a răpit două fete, după ce le-a luat cu mașina la ocazie.
Potrivit informațiilor apărute în Cancan, Gheorghe Dincă ar fi încercat să-și pună capăt zilelor. Și nu o singură dată, ci de patru ori! Chiar dacă a avut tentative de sinucidere, Gheorghe Dincă nu a fost lăsat singur, ba mai mult a fost calmat și ventilat.
„Cele mai sincere momente ale sale au fost acelea în care s-a simţit doborât psihic de el. Acel moment survine în noiembrie, când colegii mei – care au gestionat excepţional situaţia, de la Arestul central m-au anunţat că a intrat în refuz de hrană. El mai avusese anterior ideea suicidară. Am detensionat, l-am ventilat, să nu ne facă probleme, să nu ne facă eveniment. Pentru că a fost o armată de oameni, toţi colegii mei, la transport, îl luau pe semnătură. Răspunzi de el. Aici nu se discută”, a declarat Dorin Dumitran la Marius Tucă Show.
„Au fost patru momente (când a vrut să se sinucidă, n.r.),. Am mai discutat cu el despre aceasta. Spunea că îşi bagă capul între gratia patului şi îşi va face de petrecanie. I-am replicat: Iubeşti prea mult viaţa. În activitatea mea de negociere, pe bloc şi pe stâlpi, ştiu cum arată… sunt priviri pe care nu le poţi uita de la cei sinceri care doresc să se sinucidă. Şi nu era autentic. (…) Aici nu contează ce cred eu, pentru că niciodată nu ştii dacă o va face”, a mai spus Dumitran.