Ultima dorință a Cristinei Țopescu nu va fi îndeplinită! Ce se va întâmpla cu cenușa ei

Publicat: 15 ian. 2020, 21:09 Autor: Maria Apostol News

Mama regretatei jurnaliste a dezvăluit azi unde va sta urna cu rămășițele fiicei sale. Câțiva dintre prietenii Cristinei Țopescu au povestit ce și-ar fi dorit, de fapt, aceasta să se întâmple cu cenușa ei, după incinerare. Funerariile vor avea loc mâine, 16 ianuarie, la ora 13:00 la Crematoriul Uman Vitan-Bârzești din București.

Mama Cristinei Țopescu a mărturisit în cadrul unui interviu oferit înainte să intre în capela în care a fost depus sicriul cu trupul fiicei sale că, după ceremonia de incinerare, urna cu cenușă va fi așezată într-un cavou din Cimitirul Bellu din Capitală.

Prietenii fostei prezentatoare au spus că ea şi-ar fi dorit ca cenuşa sa să fie aruncată în mare, pentru că iubea foarte mult şi marea, relatează Știrile Pro TV.

Cristina Țopescu și-a dorit să moară în somn

“Dienușa, eu vreau să mor cu cățeii, în somn. Nu vreau să chinuiesc pe nimeni, nu vreau să mă chinuiesc. Și să fiu cu copiii mei”, a mărturisit Diana, una dintre prietenele și vecinele regretatei vedete.

În urma expertizei efectuate de medicii de la INML, s-a stabilit faptul că fosta prezentatoare a murit în urmă aproape trei săptămâni – cel mai probabil în noaptea de 28 spre 29 decembrie 2019. Mai mult, Cristina Țopescu a fost ultima dată activă pe WhatsApp în ziua de sâmbătă, 28 decembrie 2019.

Publicat: 15 ian. 2020, 21:09 Autor: Maria Apostol News
Pe aceeași temă