Tudor Chirilă, un tată riguros cu educația copiilor: „Să înțeleagă că în viață nu totul se obține cu un click pe telefon”
Tudor Chirilă, un tată riguros cu educația copiilor. Tudor Chirilă, unul dintre cei mai apreciați artiști de la noi, este un tătic bine ancorat în realitatea actuală și problemele societății cu care ne confruntăm.
Nu de puține ori, artistul s-a implicat în dezbateri publice în ceea ce privește educația copiilor și lacunele din sistemul de învățământ românesc.
Când vine vorba de copiii lui, Tudor Chirilă este un personaj discret și evită aparițiile media alături de cei dragi de acasă.
Împreună cu Iulia Mîzgan, femeia care i-a dăruit doi copii, se bucură de familia frumoasă pe care și-au construit-o. Au doi băieți în vârstă de 8 ani, respectiv, 6 ani pe care evită să-i expună în mediul online. Despre rolul de tată, privit din alt unghi, Tudor Chirilă a vorbit de curând, într-un interviu pentru revista Taifasuri.
Tudor Chirilă, un tată riguros cu educația copiilor
Tudor Chirilă se consideră un părinte care oferă libertate copilului, însă potrivit spuselor sale, libertatea nu trebuie înțeleasă greșit de către părinte. Nevoile și limitele fiecărui copil în parte sunt diferite, iar ele se schimbă constant, odată cu vârsta.
„Copiii mei îmi dau lecții în fiecare zi. Cred că toți copiii oferă lecții, dar trebuie să știi cumva să le accepți. Felul în care ei încep să privească lumea de foarte multe ori e o lecție și pentru noi, adulții. Încerc să îi cresc în spiritul valorilor pe care le-am primit și eu fără să fiu neapărat un tată excesiv de rigid și de sever.
„Copiii mei îmi dau lecții în fiecare zi”
Dar încerc să impun niște limite și cred că fiecare copil are o anumită vârstă pentru a înțelege niște lucruri. Trebuie să te comporți într-un fel cu un copil de 2 ani, într-un fel cu un copil de 4 ani, în alt fel cu un copil de 6 ani. De exemplu, unui copil de 2 ani e absolut OK să-i dai libertate totală, atâta vreme cât el nu poate înțelege conceptul de reguli.
Unui copil de 6 ani trebuie să-i instaurezi totuși niște rutine, să le aibă deja instalate – să-și facă patul, să se spele pe dinți de două ori pe zi, dimineața și seara, să înceapă ușor-ușor să aibă responsabilitatea temelor lui, să și le facă singur, să vorbească despre ele și să înțeleagă că în viață nu totul se obține cu un click pe telefon. Este foarte important. Și asta le explic copiilor mei în fiecare zi.” Citește mai multe aici.