Tudor Chirilă convinge un concurent să vină în echipa lui prin… versuri

16 09. 2022, 23:10

Tudor Chirilă convinge un concurent să vină în echipa lui prin… versuri! Un show de zile mari va fi pus în scenă de Tudor Chirilă și o concurentă Vocea României!

Cum o convinge Tudor Chirilă pe Ruxandra Istrate să vină în echipa lui

Ruxandra Istrate este o tânără de doar 19 ani, din Pitești, care va reuși să întoarcă trei scaune în cadrul concursului.

Din dorința arzătoare de a o avea în echipa sa, Tudor Chirilă va decide să o convingă pe Ruxandra prin… free style! Acesta va compune o întreagă melodie pornind de la versuri ce rimează cu îndemnul: „Vino la mine în echipă!”.

Cei doi vor cânta un duet memorabil, ce se va încheia într-o notă triumfătoare: „Lasă discursurile în LA minor, vino în DO major!”, îi va spune Tudor concurentei.

Ruxandra Istrate: „M-am decis dinainte să vin, dar acum mi s-a confirmat”

Momentul de excepție îi va întări convingerile Ruxandrei: „M-am decis dinainte să vin, dar acum mi s-a confirmat”, va declara aceasta cu privire la antrenorul pe care urma să îl aleagă. Decizia acesteia va fi mai mult sau mai puțin previzibilă: „Lupta era pierdută. Am simțit din start”, va mărturisi Irina Rimes.