Tragic! Cel puțin 60 de persoane au murit, iar alte 240 sunt date dispărute, după ce o barjă a eșuat

16 02. 2021, 09:13

O situație tragică a avut loc recent. Cel puțin 60 de persoane și-au găsit sfârșitul, iar alte sute sunt date dispărute, după ce o ambarcațiune a eșuat pe timpul nopții.

Peste 700 de persoane se aflau pe o barjă pe râul Congo, pe timpul nopții. Ambarcațiunea a eșuat, iar în urma acestui incident, 60 de persoane s-au stins din viață, iar alte peste 240 sunt de negăsit. Sunt 300 de supraviețuitori și au fost găsiți în apropierea provinciei Mai-Ndombe, în vestul țării. Potrivit autorităților, astfel de accidente ar fi dese în Congo, căci este țara care are drumuri puține.

Călătoria cu ambarcațiunile era singura șansă a lor de a ajunge în alte locuri mai îndepărtate, pe râul Congo și afluenții acestuia. De cele mai multe ori, navele erau încărcate cu mult peste capacitatea lor, arată realitatea.net.

Tragedii în lanț în Congo. Sute de persoane au murit de-a lungul anilor din cauza accidentelor de pe drumuri și apă

Astfel de tragedii au avut loc de multe ori. De exemplu, în 2019, o altă ambarcațiune s-a scufundat, atunci murind 13 persoane, iar alte 142 au fost date dispărute. Nava cu pasageri s-a scufundat în lacul Kivu din Congo, tot în cursul nopții. Astfel de accidente pe lacurile din estul RD Congo se soldează adesea cu numeroase victime, din cauza stării precare a vaselor folosite, a supraîncărcării lor, uneori şi cu numeroşi pasageri clandestini, precum şi din cauza lipsei vestelor de salvare la bord.

În anul 2018, o altă tragedie a avut în vestul țării, de data aceasta pe drum național, când peste 60 de persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite în urma unei coliziuni dintre un camion-cisternă și un vehicul.

„Am numărat 53 de cadavre arse”, a declarat un martor al accidentului din satul Mbuba, la 120 km vest de Kinshasa, pe drumul care duce spre singura ieșire maritimă a țării, portul Matadi.

Sursă foto: Pixabay