Tragedie! Un polițist din Buzău s-a sinucis înainte de căsătorie! Ce i-a spus viitoarei soții cu câteva clipe înainte să se arunce de la etaj

03 03. 2020, 09:57

Un polițist din Buzău s-a sinucis. Un eveniment tragic a avut loc în Buzău! Un polițist miltar, care urma să se căsătorească, s-a sinucis fără să lase un mesaj de adio.

Familia acum este îngenuncheată de durere, după ce s-a aflat că polițistul militar s-a sinucis. Nimeni nu știe de ce bărbatul a făcut acest gest. Polițistul era logodit și urma să aibă loc nunta, potrivit stirileprotv.ro.

Tânărul în vârstă de 36 de ani a fost găsit fără suflare lângă blocul în care locuia. Descoperirea macabră a fost făcută chiar de către un vecin, după ce auzise o bubuitură puternică. Bărbatul locuia cu viitoarea sa soție la etajul al cincilea.

La fața locului au fost trimise echipaje de poliție și ambulanță. Din păcate, medicii au fost nevoiți să constate decesul, după ce au încercat să îl resusciteze.

Potrivit sursei citate, bărbatul nu a lăsat un bilet de adio. El îi spusese viitoarei soții că dorește să iasă să se plimbe cu motocicleta, dar câteva minute mai târziu s-a sinucis.

O altă sinucidere a avut loc în Caraș-Severin

Un bărbat în vârstă de 60 de ani din Caraș-Severin s-a aruncat de la etajul al treilea al Spitalului județean Caransebeș. La ora 02.50, polițiștii au fost sesizați chiar de un medic din spitalul respectiv că un bărbat s-a aruncat de la etaj.

”Azi-noapte, în jurul orei 02.50, Poliția municipiului Caransebeș a fost sesizată de către un medic din cadrul Spitalului județean Caransebeș despre faptul că un pacient internat în spital s-a aruncat de la etajul al treilea al clădirii, constându-se decesul acestuia.

Din primele verificări a rezultat faptul că un bărbat de 60 de ani, din Caransebeș, ar fi părăsit salonul în care era internat și s-ar fi deplasat pe holul etajului al treilea, aruncându-se în gol de la o fereastră și decedând.

S-a efectuat cercetarea la fața locului, iar cadavrul a fost depus la morga spitalului, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului. Polițiștii au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și continuă cercetările”, au spus anchetatorii.