Tradiţii şi obiceiuri de Izvorul Tămăduirii. Ce este interzis să faci în prima zi de vineri de după Paște

Izvorul Tămăduirii este o mare sărbătoarea închinată Maicii Domnului. Nu are dată fixe, fiind trecută în calendar în vinerea din Săptămâna Luminată. În această zi, în toate bisericile se oficiază slujbe de sfinţire a apei, Aghiasma Mică.

Sărbătoarea aminteşte de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului. Conform tradiţiei, Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon cel Mare (457-474), înainte de urcarea sa pe tron, un izvor cu apă vindecătoare.

Împăratul Leon, mergând printr-o pădure, a întâlnit un orb rănit care îşi căuta drumul. Leon l-a luat de mână ca să-l conducă, dar, la cererea orbului de a-i da apă, a plecat să caute. Negăsind, a auzit glas Maicii Domnului care i-a indicat locul unde va găsi apă pentru a potoli setea orbului şi pentru a-i unge ochii lipsiţi de vedere. Urmând cele auzite, Leon a găsit izvorul, care s-a dovedit a fi tămăduitor. Orbul şi-a astâmpărat nu numai setea, dar şi-a recăpătat şi vederea. După ce a ajuns împărat, Leon a ridicat în acel loc o biserică, iar cu apa acelui izvor s-au vindecat mulţi bolnavi de-a lungul timpului.

Mai târziu, împăratul Justinian (527-565), care suferea de o boală grea, s-ar fi vindecat după ce ar fi băut apă din acest izvor. Ca semn de mulţumire, el a construit o biserică şi mai mare. Această biserică a fost distrusă de turci în 1453, la căderea Constantinopului.

De-a lungul timpului, apa acestui izvor ar fi vindecat multe boli şi ar fi tămăduit diferite răni şi suferinţe.

Biserica „Izvorul Tămăduirii” a devenit un centru de manifestare a puterii şi milostivirii Maicii Domnului faţă de cei în suferinţă. Credincioşii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetăţi a Constantinopolului), se pot închina în biserica Izvorului Tămăduirii. Actuala construcţie datează din secolul al XIX-lea. La subsolul ei se află un paraclis din secolul al V-lea, unde există până astăzi izvorul cu apa tămăduitoare din trecut.

Această sărbătoare închinată Maicii Domnului aminteşte, totodată, şi de Vinerea Mare. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care a vărsat atunci lacrimi lângă Crucea Mântuitorului, ni se arată acum ca izvor de nădejde şi de vindecare.

Aghiasma Mică poate fi băută tot timpul anului

Credincioşii vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică. Aceasta poate fi băută tot timpul anului, spre deosebire de cea de la Bobotează, care are un ritual de folosire mai restrictiv.

În această zi, după Sfânta Liturghie, în biserici, şi uneori la fântâni şi izvoare, se săvârşeşte slujba sfinţirii apei. Aceasta este cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică, după o rânduială specială. În unele părţi din ţară, preoţii merg şi stropesc casele credincioşilor cu această apă sfinţită.

Izvoare tămăduitoare în România

Mănăstirea Ghighiu este cunoscută nu doar prin icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă aici în anul 1958, ci şi prin izvorul ei tămăduitor.

Astăzi se dă cinstire şi Sfintei Icoane a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu, aflată la câţiva kilometri de Ploieşti. Potrivit www.manastireaghighiu.ro, icoana datează din secolul al XVI-lea. Aceasta a fost adusă şi dăruită aşezământului de la Ghighiu de episcopul Vasile Samaha de Sergiopolis, din Siria, la 25 februarie 1958.

Ierarhul sirian, aflat într-o vizită în România, în calitate de reprezentant al Patriarhiei Apostolice din Antiohia, a dăruit patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Justinian, o icoană a Maicii Domnului. Această icoană, veche de peste patru sute de ani era vestită prin minunile ei. Patriarhul a hotărât ca această sfântă icoană să fie aşezată în Mănăstirea Ghighiu.

La Mănăstirea Dervent, pe locul unde Sfântul Apostol Andrei a făcut o minune, există un alt izvor cu apă vindecătoare. Un alt loc cu apă vindecătoare este Mănăstirea Horaicioara, dar şi Mănăstirea Prislop.

Pelerini din toata ţara vin la aceste  mănăstiri să ia apă vindecătoare.

Izvorul Tămăduirii – Tradiţii şi obiceiuri

În ziua de Izvorul Tămăduirii, tinerii adolescenţi din anumite zone ale ţării obişnuiau să facă legământul juvenil – în casă, în grădini sau în jurul unui copac înflorit. Persoanele „legate”, verii, surorile, fraţii, fraţii de cruce, se întâlneau anual sau după căsătorie, la Rusalii. După încheierea legământului, ei se comportau unii faţă de ceilalţi ca adevăraţi fraţi şi surori.

În tradiţia populară, se crede că bolnavii care respectă ritualul şi beau apă sfinţită din ziua praznicului dimineaţa, înainte de micul dejun, se înzdrăvenesc.

De asemenea, cu Aghiasma Mică se stropesc toate camerele din casă. Se mai spune în popor că, în această zi, apele sunt mai zgomotoase şi mai zbuciumate. De aceea, zgomotul apei îi ajută pe fântânari să găsească mai uşor o sursă de apă.

Femeile nu trebuie să spele, să calce sau să croiască îmbrăcăminte. Se spune că lucrul făcut în ziua sfântă nu va fi de folos şi nu va fi terminat niciodată.

Tot în această zi, gospodarii aruncă apă sfinţită peste vitele de povară. Se spune că acestea vor fi sănătoase şi să lucreze cu spor la muncile agricole. Se stropesc cu apă sfinţită în ziua praznicului şi grădinile şi livezile, pentru a fi un an rodnic. Totodată, oamenii cred că acest ritual protejează recoltele de distrugerile provocate de grindină.

Tradiții și obiceiuri de Izvorul Tămăduirii

În această zi de sărbătoare, preoții săvârșesc slujbe de sfinţire a apei, care poartă numele de „sfințirea mică”.

Credincioșii folosesc această apă sfințită pentru a stropi animalele din gospodărie și încăperile din casă, pentru îndepărtarea bolilor și a relelor.

Totodată, toate recoltele din câmp sunt stropite cu apă sfințită, astfel încât să fie protejate de grindină.

De asemenea, bolnavii beau agheasmă dimineața, pe stomacul gol, spre a se înzdrăveni.

În unele zone ale ţării, pe 10 mai, de Izvorul Tămăduirii, se mai practică un anumit ritual. Mai mulți copii se strâng într-o parte a satului și își jură loialitate și prietenie, apoi fac schimb de obiecte sau alimente.

De Izvorul Tămăduirii, în prima vineri de după Paște, nu se spală, nu se calcă rufe, nu se coase și nu se fac alte treburi casnice.

Se mai spune că toate apele sunt sfințite în această zi, fiind mai zgomotoase și mai zbuciumate.

De aceea, bolnavii care se scaldă în această zi se însănătoșesc, iar fântâna săpată de Izvorul Tămăduirii nu va seca niciodată, se menționează în Dicționarul de simboluri și credințe tradiționale românești.

În această zi, gospodarii aruncă apă sfinţită peste vitele de povară, pentru ca acestea să fie sănătoase şi să lucreze cu spor la lucrările agricole.

De asemenea, se crede că de Izvorul Tămăduirii poți afla cât mai ai de trăit. Oamenii din mai multe zone ale țării pun o cană sub un nuc sau soc, iar dacă găsesc pământ pe fundul cănii, atunci este semn că sfârşitul este aproape.

Sursa foto: Arhiva Ciao