Tradiții și obiceiuri de Crăciun în Bucovina. Sărbătorile de iarnă sunt unice aici!
Dacă vrei să te întorci la rădăcini și să descoperi România așa cum era odinioară, atunci trebuie neapărat să mergi în Bucovina. Suceava, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc sau Gura Humorului sunt locuri desprinse din rai, care te întâmpină cu oameni calzi, peisaje impresionante și tradiții păstrate de-a lungul timpului.
Cea mai bună perioadă în care poți descoperi tradițiile din Bucovina este Crăciunul. În preajma Crăciunului, se recuperează sau se restituie lucrurile împrumutate prin sat, deoarece se consideră că nu este bine să ai lucruri împrumutate pe durata sărbătorilor de iarnă.
În ziua de Ajun, femeile obișnuiesc să ascundă fusele de la furca de tors sau să introducă o piatră în cuptor, crezând că în acest fel îndepărtează animalele sălbatice din preajma gospodăriei. În dimineața aceleiași zile, se obișnuiește ca femeia să iasă afară cu mâinile pline de aluat, să meargă în livadă și să atingă fiecare pom zicând: „Cum sunt mâinile mele pline cu aluat, așa să fie pomii încărcați cu rod la anul”.
Crăciunul este un minunat prilej pentru înfrumusețarea interioarelor țărănești, gospodinele punând acum sub streșini diverse plante aromate (ochisele, minta creață, busuioc, măghiran), plante ce rămân expuse acolo o perioadă îndelungată din anul viitor.
Colindatul în Bucovina. Tradiții și obiceiuri în Bucovina
În Bucovina, colindatul este nu numai o datină ci a devenit o adevărată instituție, cu legi și reguli specifice. Copiii și tinerii se întâlnesc din timp în grupuri de câte 6 persoane, pentru alcătuirea viitoarelor cete, selecția făcându-se în funcție de categoria socială, afinitățile personale, calitățile morale sau gradele de rudenie. Tot din timp se alege și conducătorul cetei – numit vătaf, calfa sau turc – ce trebuie să fie un bun organizator, să aibă autoritate asupra tinerilor, să aibă o conduită morală ireproșabilă și să fie un bun dansator.
Poate cel mai important moment în derularea sărbătorii Crăciunului este seara de ajun, atunci când se pregătește o masă specială și încep colindele. Pregătirea mesei de ajun începea încă de la primele ore ale dimineții, când gospodinele făceau colacii. Colacii Crăciunului sunt în formă de 8 și se păstrează până primăvara, când se afumă și se tămâiază boii și plugul, înainte de pornitul la arat, apoi colacii sunt mâncați de plugari.
Tot acum sunt preparate douăsprezece feluri de mâncare de post (grâu pisat și fiert, prune afumate fierte, bob fiert, sarmale cu crupe, ciuperci tocate cu usturoi, borș de bureți, fasole fiartă și „sleită” etc.), precum și mâncăruri din pește. Bucatele sunt așezate pe masa din „casa cea mare”, după ce se așternea cea mai frumoasă față de masă.
Ce se pune sub masa de Crăciun. Tradiții și obiceiuri în Bucovina
Uneori, sub fața de masă, se pune fân. Peste masă se petrece un fir de strămătură roșie, legat sub formă de cruce, iar pe colțurile mesei se așază măciulii de usturoi. În mijlocul mesei se pune un colac rotund, iar în jurul său, douăsprezece farfurii în care se află cele douăsprezece feluri de mâncare. Seara, după trecerea preotului cu icoana, întreaga familie se primenște și se așază la această masă.
Înainte de a se așeza la masă, toți membrii familiei îngenuncheează pentru rugăciune, după care capul familiei invocă spiritele morților, ce sunt invitate să participe la ospăț, și se hrănesc simbolic vitele din gospodărie, chemându-le pe nume și aruncând peste cap câte puțin din cele douăsprezece feluri de mâncare. Familia se așază și se ridică în același timp de la masă, în semn de deplină înțelegere și unitate. Există interdicția de a se consuma în întregime cele douăsprezece feluri de mâncare, resturile fiind păstrate pe masă până la Bobotează, când sunt puse în hrana animalelor sau sunt așezate într-o farfurie în fereastră, alături de un pahar cu apă, pentru spiritele morților.
Obiceiul mesei de Ajun, ce are înțelesuri profunde și definitorii pentru lumea rurală tradițională, formată din plugari și păstori, se mai păstrează, izolat, în satele de munte din Bucovina. Colindatul însă, moment culminant al Crăciunului, s-a păstrat cu multă acuratețe în majoritatea comunităților bucovinene. Datina este deschisă de către copii care, în jurul prânzului, în grupuri mici, încep colindul, trecând pe rând pe la toate casele. În trecut, micii colindători, înainte de a pleca să vestească Nașterea lui Iisus, se strângeau în cete pentru a-și cere iertare unii de la alții.
Odată cu lăsarea întunericului, satele sunt animate de colindele cetelor de flăcăi care străbat ulițele, de la un capăt la altul al satului, pe întreg parcursul nopții. Tinerii se îmbrăcă și astăzi în costume de iarnă tradiționale, cu sumane sau cojoace, și au căciulile împodobite cu mirt și mușcate. Șeful cetei are căciula împodobită cu panglici multicolore, ca semn distinctiv.
SURSA FOTO: Social Media