Teo Trandafir se gândeşte la căsătorie? Celebra prezentatoare a făcut declaraţii neaşteptate
Teo Trandafir a făcut dezvăluiri din intimitatea sa. Dacă zilele trecute celebra prezentatoare vorbea despre relaţia fiicei sale, recent a dat detalii despre viaţa sa intimă. Vedeta a explicat că ideea unui nou mariaj nu o sperie deloc, deşi a trecut deja prin două divorţuri.
Este cunoscut faptul că Teo Trandafir a fost căsătorită de două ori. Primul mariaj a fost cu Alexandru Trandafir, un cunoscut aviator şi a durat 6 ani, iar cel de-al doilea cu jucătorul de rugby Constantin Iosef, numai jumătate de an.
Cu toate acestea, Teo Trandafir a ţinut să explice faptul că nu se teme să spună din nou „DA”. Vedeta este de părere că la un moment dat este nevoie şi de oficializare, mai ales dacă partenerul îşi doreşte acest lucru.
” Am înțeles că dacă partenerul tău construiește și muncește cu tine cot la cot, și faceți niște lucruri împreună, care intră „la comun și acest lucru nu se cuantifică undeva, dacă eu pățesc, Doamne ferește!, ceva, succesiunea se face într-un mod neechitabil. Nu este cinstit.
Nu vreau să fie pus în situația de a se certa cu nimeni și, din acest punct de vedere, niște acte, la un moment dat, ne vom gândi să facem.” a declarat Teo Trandafir pentru Viva.ro
Ce spune prezentatoarea TV despre fostele relații
În urmă cu câteva săptămâni, Teo Trandafir a fost invitată la emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la Kanal D, acolo unde a explicat de ce crede că mariajele sale nu au funcționat.
”Bărbații din viața mea pun așa un fel de stăpânire. Noi suntem parteneri, dacă nu a înțeles asta, nu-i nici o problemă, mergem mai departe. E adevărat, o dată instalată autoritatea eu nu mai funcționez, căsniciile mele nu vor mai funcționa. Am această cerință pentru bărbatul de lângă mine, ”lasă-mă să trăiesc lângă tine așa cum îți dau libertatea să trăiești lângă mine”. Nu suport să mă întrebi cu cine vorbesc la telefon, nu suport să mă întrebi unde sunt, nu te voi întreba niciodată unde ești. Partenerii mei nu au auzit de la mine întrebarea unde ești și cu cine ești. Niciodată”, a declarat Teo Trandafir.
Sursă foto: Arhivă Ciao