Țara care a declarat stare de urgență climatică! Are și cele mai puține cazuri de infectare cu noul coronavirus
Noua Zeelandă, țara insulară din sud-vestul Oceanului Pacific, a declarat stare de urgență climatică. Potrivit premierului Jacinda Ardern, țara se află acum într-o perioadă delicată.
Țara care a decis să declare stare de urgență climatică este chiar Noua Zeelandă. De asemenea, țara s-a declarat neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon până în anul 2025, arată Mediafax.ro. Se pune foarte mult accent pe biodiversitate. Criza globală a fost recunoscută oficial și de încă 32 de națiuni. Guvernul din Noua Zeelandă va fi obligat să achiziționeze vehicule electrice sau hibride, flota fiind redusă cu 20%. Cazanele de cărbune care sunt utilizate (200 la număr) vor fi eliminate.
Noua Zeelandă contribuie cu doar 0,17% din emisiile globale, dar acest lucru este ridicat pentru dimensiunea sa, plasându-l pe locul 17 din 32 de ţări OECD – Organisation for Economic Co-operation and Development. Emisiile sale nete au crescut cu 60% în ultimele două decenii.
În Noua Zeelandă, de la începutul pandemiei până în prezent au fost confirmate 2060 de persoane infectate
De la începutul pandemiei până în prezent au fost confirmate 2060 de persoane infectate cu noul coronavirus pe teritoriul respectiv. De asemenea, 25 dintre acestea sunt decese, iar 1963 de persoane s-au vindecat. În ultimele 24 de ore, Noua Zeelandă a înregistrat un singur caz de infectare cu virusul chinezesc, arată worldometers.info.
Antarctica a rămas neatinsă de Covid-19
Timp de 14 zile, cercetătorii au rămas izolați, fără să intre în contact cu vreo persoană, pentru a fi siguri că cercetarea din Antarctica va decurge potrivit planurilor oficialilor. În data de 24 august, aceștia au plecat spre regiunea polară din sudul Pământului. Antarctica este situată în regiunea antarctică din emisfera sudică, aproape în întregime la sud de cercul polar antarctic și este înconjurată de Oceanul Antarctic. Un sezon de cercetare acolo durează din august până în martie, unde participă 3000 de cercetători și personal auxiliar. Anul acesta au fost așteptați, însă, doar 800 de oameni.
„Antarctica este singurul continent liber de COVID-19. Susţinerea staţiilor de cercetare din Antarctica prin intermediul Noii Zeelande este de importanţă critică pentru siguranţa şi binele colectiv al oamenilor, inclusiv al neo-zeelandezilor, în Antarctica, şi pentru continuarea unor importante activităţi ştiinţifice pe termen lung”, a spus Winston Peters.
Sursă foto: Pixabay