Tania Popa, despre educația pe care le-a oferit-o celor doi copii: „Poate par lipsită de modestie…”

31 08. 2024, 10:30

Tania Popa a vorbit despre copilărie, dar și despre modul în care și-a educat cei doi copii. Iată ce a mărturisit! 

Tania Popa se află la cel de-al treilea mariaj și se declară împlinită. Actrița are doi copii din căsnicii anterioare pe care i-a educat frumos și care o fac mândră. Fata este stabilită în Madrid și este artistă, iar băiatul face sport de performanță. 

Tania Popa, despre copilăria ei 

Actrița își aduce aminte cu drag de perioada copilăriei și spune că preferă simplitatea de pe vremurile acelea lipsite de gadgeturi. 

„Copilăria mea a fost superbă. Cu drag îmi aduc aminte. Eu sunt și acum omul care suferă că au apărut atâtea gadgeturi. Nu sunt genul și nu vreau să mă pricep, nu că nu sunt în stare. Pe mine, dacă mă pui să deschid un calculator, m-ai nenorocit. Mi-a plăcut enorm de mult perioada aceea în care aveam foarte mult timp pentru activități, inclusiv de scris, de scrisori și de stat afară până noaptea târziu.

La noi, comunismul a fost altfel decât în România… Cel puțin din ce știu despre cum a fost până în 1990 în România. Eu sunt dintr-o familie modestă, dar nu am dus lipsă de absolut nimic. Am avut de toate, chiar dacă salariile erau mici. Așa era sistemul, să ne țină cu de toate, ca să nu vrem să știm ce este în afara granițelor. 

Dar mi-a fost bine. Am făcut foarte multe tabere, foarte multe activități, foarte multe concursuri. La fiecare sfârșit de săptămână participam la ceva. Mă înscriam în toate cercurile, așa am descoperit croitoria. Așadar, am avut o copilărie plină, foarte activă și pe gustul meu.”, a spus Tania Popa pentru Viva. 

Este mândră de educația pe care le-a oferit-o copiilor

Tania Popa s-a implicat în educația copiilor ei, iar munca i-a dat roade. Astăzi, lumea o laudă pentru modul în care i-a crescut, iar cei doi sunt muncitori și serioși.

„Poate par lipsită de modestie, dar exact așa sunt și așa mi-am crescut copiii. Toată lumea care îi cunoaște îmi spune: „Ce copii ai! Ce educați sunt și cum se poartă!. Am copii mari. Fata va împlini 25 de ani și băiatul a împlinit 15 ani. Ea de la 18 ani e la casa ei. Gătește de la 7 ani. Se descurcă singură, nu cere nimic. Îi dăm noi, o mai întrebăm. 

Băiatul, de câțiva ani buni, nu mă lasă să car o sacoșă, dacă este cu mine. Este un gentleman, educat, atent să îmi dea mâna. E adevărat că și ei au gura mare, dar asta acasă, nu de față cu oamenii. Noi, moldovenii, avem o vorbă: „Nu mă faci de râs în lume!. Probabil învață și ei din ce văd la noi – să se poarte frumos și civilizat. Am minuni de copii și știu că se vor descurca în viață, singuri, bine de tot. 

Fiică-mea este artistă, și nu ca mine. A terminat Facultatea de Arte, secțiunea foto-video. Vrea să se facă și șef bucătar. Acum e la Madrid, într-un atelier, unde face practică; un atelier de arte. E artistă și boemă prin felul ei de a fi. 

Ăsta mic este sportiv de performanță de la 6 ani. Nici nu știa ce i se întâmplă. Face judo și iată că, deja, 
a trecut la cadeți și este numai pe podium.”, a mai spus actrița.

Tania Popa: „Sunt megafericită” 

Tania Popa este „megafericită” alături de soțul ei și își dorește să îmbătrânească alături de bărbatul care a împlinit-o pe plan sentimental. 

„De 16 ani, sunt megafericită. Sunt la al treilea mariaj. Ca să nu mă întrebi tu, o să îți spun că îmi iubesc și îmi respect enorm soțul. Este o diferență de vârstă mare, 11 ani; eu fiind și după două mariaje, și cu un copil. Băiatul este cu actualul meu soț. El era foarte tânăr. Avea 24 de ani. Câte șanse aveam? El nu este din lumea artistică. 
16 ani au trecut de atunci! Și o să treacă încă foarte mulți, probabil, până când unul dintre noi îl va îngropa pe celălalt. Care are pe cine să arunce la rechini, pentru că ne dorim să îmbătrânim în Hawaii.”, a mai adăugat Tania Popa pentru sursa citată.

 

 

 

Sursă foto: social media