SUA a atins un prag sumbru: 200.000 de decese din cauza Covid-19. Spania a înregistrat peste 10.000 de noi cazuri de infectări

23 09. 2020, 16:03

Statele Unite ale Americii a înregistrat un nou prag negativ în rândul deceselor cauzate de noul coronavirus: 200.000 de persoane și-au pierdut viața.

Potrivit statisticilor, aproape șapte milioane de americani au contactat noul coronavirus, fiind cel mai afectat teritoriu din lume până în acest moment. Pe de altă parte, Președintele SUA Donald Trump susține faptul că până în prezent, situația în care se află teritoriul pe care îl conduce a fost gestionată bine, iar bilanțul deceselor este, cu adevărat, ”un lucru groaznic”. Dacă nu ar fi luat măsurile respective, oficialul susține că acum ar fi fost două sau trei milioane de persoane decedate.

“Jos pălăria pentru cei tineri, pentru că au un sistem imunitar dat naibii. Practic, virusul nu-i afectează pe niciunul”, a spus Donald Trump.

“Din cauza minciunilor şi incompetenţei lui Donald Trump în ultimele şase luni am asistat la unul dintre cele mai grele tributuri de vieţi omeneşti ale americanilor, din istorie. Trist, dar nu s-a terminat”, a spus Joe Biden, candidatul la alegerile prezidențiale, arată Stirileprotv.ro.

Spania a înregistrat o explozie în rândul numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus

Potrivit worldometers.info, Spania a înregistrat o explozie de cazuri de infectare cu noul coronavirus. În cursul zilei de 22 septembrie, potrivit site-ului, 10.799 de persoane au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus, iar alte 241 de decese au fost înregistrate în doar 24 de ore.

Un nou record negativ în ultimele 24 de ore: 1767 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus

Bilanț coronavirus România, 23 septembrie 2020. Au fost înregistrate 1767 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore. Au fost confirmate și 47 de noi decese. La ATI sunt internați 498 de pacienți. Până astăzi, 23 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 116.415 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 93.558 de pacienți au fost declarați vindecați. Până astăzi, 4.550 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.