Starea de alertă, prelungită! Ce se va schimba în perioada următoare. Anunțul făcut de Raed Arafat
Șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat marți, după ședința de guvern, că s-a decis prelungirea stării de alertă pentru încă 30 de zile, începând cu 17 iunie, însă au fost aduse unele modificări, în special în ceea ce privește procedura de achiziții.
Achizițiile din domeniul medical nu se vor mai face direct, ci se revine la procedura legală de dinainte de starea de urgență.
Raed Arafat a explicat de ce Comitetul Național pentru Starea de Urgență a considerat necesară prelungirea stării de alertă pentru 30 de zile și care sunt regulile care rămân în vigoare:
„După o analiză foarte amănunţită a situaţiei actuale, în pofida faptului că avem o curbă descendentă, totuşi există semne că situaţia poate oricând să deterioreze şi să avem cel puţin focare serioase sau să avem o situţia mai grea în următoarea perioadă dacă nu respectăm măsurile compensatorii care au fost deja menţionate şi anume purtatul măştii, distanţarea fizică, triajul la intrare în spaţii închise, purtatul măşti în transportul în comun”, a declarat Arafat, relatează digi24.ro.
Raed Arafat: „Este necesară prelungirea pentru a putea gestiona situaţia mult mai eficient”
„Există o creştere faţă de cum a fost acum două săptămâni, acum câteva zile, la numărul pacienţilor în terapiile intensive, există focare care au apărut în instituţii medicale care necesită detaşare de personal, care necesită mişcare de personal pentru acoperirea nevoilor unităţilor sanitare unde personalul este în izolare sau este chiar bolnav şi internat în spitale”, a spus Arafat.
„În primul rând, pentru o coordonare unică naţională – să punem păstra centrul naţional de coordonare. Nu ne întoarcem la stare de normalitate acum. De aici este necesară prelungirea stării de alertă – pentru a lua decizii rapid, pentru a putea face cheltuielile pentru aceste centre, pentru a lua rapid decizia carantinării unor zone sau locaţii, distribuire de materiale şi echipamente, detaşare de personal. Este necesară prelungirea pentru a putea gestiona situaţia mult mai eficient”, a explicat șeful DSU.