Spitalele COVID din București, ajunse la un nivel de saturație. Nu mai sunt locuri libere pentru pacienți

30 09. 2020, 13:14

O veste nu tocmai bună! Unitățile spitalicești care sunt destinate pentru persoanele infectate cu noul coronavirus nu mai au locuri libere pentru pacienți.

În Capitală există peste 1500 de paturi care sunt destinate pentru pacienți, însă managerii de spitale non-COVID nu reușesc să transfere pacienții care au devenit pozitivi în urma testării, deoarece nu mai sunt locuri. Până se eliberează un pat, persoanele respective rămân în izolatorul de la camera de urgență, arată Cancan.

De exemplu, la Spitalul Marius Nasta, la secția de Terapie Intensivă mai există doar patru locuri libere, unul fiind disponibil cu oxigen. La Spitalul Colentina, toate locurile sunt ocupate. Și la Institutul Matei Balș nu există locuri libere.

Încă patru țări europene, pe lista roșie

Olanda, Islanda, Danemarca şi Ungaria înregistrează un număr sporit de infectări cu noul coronavirus, iar Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) a decis să le plaseze pe lista roşie. Alte două ţări din centrul Europei – Cehia şi Slovacia sunt gata să reimpună starea de urgenţă pe fondul accelerării îmbolnăvirilor de COVID-19.

Noile state care au intrat pe lista roşie a ECDC au trecut pragul de 120 de îmbolnăviri de COVID-19 la 100.000 de locuitori, în ultimele două săptămâni, potrivit Mediafax.

Olanda a înregistrat peste 2.900 de noi îmbolnăviri în ultimele 24 de ore şi a introdus o serie de măsuri suplimentare pentru a preveni un al doilea val. Printre msuile luate se află şi închiderea tuturor barurilor şi restaurantelor la orele 22.00. Islanda a raportat peste 80 de noi cazuri de COVID în acest weekend, dar raportat la populaţia redusă a ţării, cifra este îngrijorătoare. În ciuda închiderii graniţelor, numărul de cazuri din Ungaria a crescut constant de la 1 septembrie, ţara vecină ajungând la un total de 25.567 de cazuri de la începutul pandemiei. Danemarca a înregistrat o creştere spectacuoasă a îmbolnăvirilor, din cele 27.467 de cazuri, în jur de 7000 fiind raportate în a doua jumătate a lunii septembrie.