Soţia lui Schumacher rupe tăcerea după 6 ani! Noi informaţii despre starea fostului pilot
Michael Schumacher a devenit „omul invizibil“ de când s-a lovit la cap în timp ce se afla pe pârtie. Ironia sorţii a făcut ca un om care a condus în curse infernale, cu peste 300 de kilometri la oră, să ajungă paralizat după un accident în care a avut o viteză de 40 de kilometri la oră în momentul impactului, scrie adevarul.ro.
Familia cheltuieşte milioane de euro pentru ca fostul pilot să fie tratat de o armată de medici, dar şi ascuns de ochii publicului. La un moment dat, a apărut o informaţie potrivit căreia, ţintuit în pat de ani de zile, Michael ar fi ajuns la doar 45 de kilograme şi ar fi pierdut 14 centimetri în înălţime! Acum, soţia fostului pilot, Corinna, a vorbit, în premieră, despre starea lui Schumacher, într-un interviu acordat revistei „She“.
Printre multe altele, aceasta a dezvăluit și că faptul că veștile despre starea de sănătate a lui Schumacher sunt atât de puține la dorința septuplului campion mondial. ”Puteți fi siguri că se află pe cele mai bune mâini și că facem tot ce putem pentru a-l ajuta. Vă rugăm să înțelegeți că este dorința lui ca acest subiect să fie ținut în privat. Întotdeauna și-a dorit asta”, a spus Corinna.
Michael Schumacher, operat de mai multe ori
În urma traumatismului cranian sever, suferit în 2013, în timp ce se afla la schi, Schumacher a suferit două operații la spitalul din Grenoble, după care a fost transferat pe 16 iunie 2014 la un spital din Lausanne. Pe 9 septembrie 2014 a fost externat și a fost tratat în propria locuință din Gland, Elveția.
Michael Schumacher s-a născut pe data de 3 ianuarie 1969, în localitatea Hurth, situată în vestul Germaniei, în landul Nordrhein-Westfalen. El a debutat în Formula 1 la vârsta de 22 de ani, la volanul unui monopost Jordan, în august 1991, în Marele Premiu al Belgiei, desfăşurat pe circuitul Spa-Francorchamps şi a obţinut prima victorie un an mai târziu, pe acelaşi circuit.