Sofia Anais, fiica Elenei Băsescu, a împlinit 10 ani. Cât de mare s-a făcut nepoata lui Traian Băsescu: „Prima mea dragoste”

12 09. 2023, 12:35

Sofia Anais, fiica Elenei Băsescu, a împlinit 10 ani. Nepoata fostului președinte a împlinit una dintre cele mai frumoase vârste ale copilăriei pe 1 septembrie.

Elena Băsescu, o mămică mândră de fiica sa cea mare, a împărtășit cu urmăritorii de pe rețelele de socializare, câteva fotografii de la aniversarea Sofiei. „10 ani cu tine, Sofia Anais. Prima mea dragoste”, a fost mesajul care a însoțit forografiile Elenei Băsescu.

În imaginile postate de Elena Băsescu pe Instagram se observă că Sofia radiază de fericire în timp ce se distrează alături de mama ei. De ziua sa, Sofia s-a distrat pe cinste, la un centru de Ski-Nautic & Wakeboard de pe Lacul Snagov.

„La mulți ani, Sofia! Ochii tai frumoși să-i fie mereu mamei cer senin. Să-ți fie viața bucurie, dragoste, împlinire în tot ce-ți dorești!”

„La mulți ani frumoși, minunați, cu bucurii și împliniri!”

„La multi ani minunati și frumoși înainte”. Au fost doar câteva dintre mesajele pe care Sofia le-a primit pe pagina de Instagram a mamei sale.

Elena Băsescu are trei copii superbi

Sofia Anais și Traian Junior, născuți la un an și trei luni distanță, sunt rodul iubirii dintre Elena Băsescu și fostul soț, Bogdan Ionescu.

Câțiva ani mai târziu, ea a format un cuplu cu cel cunoscut în cercurile din Capitală cu numele de Cătălin „Tomată”. Cei doi au devenit părinții unei fetițe, Anastasia, însă doi ani mai târziu relația lor s-a destrămat.

Foto: Instagram