Smiley a dezvaluit cheia succesului sau: „Iubirea este cea mai mare putere a noastra” De ce nu pleaca din Romania

de: D. C.
15 04. 2018, 17:22

Smiley a dezvaluit cheia succesului sau. Artistul a devenit popular in Romania datorita iubirii pe care o are. Si pentru semeni, dar si pentru muzica. Andrei Maria sustine ca este acelasi om de cand se stie si asta il ajuta sa scoata hit dupa hit.

„În general nu mă gândesc la astea, dar cred că fac ceea ce fac din iubire şi pentru iubire. Şi cred că iubirea în general este cea mai mare putere a noastră. Cred că asta e puterea. Nu ştiu dacă sunt puternic … puternic ca şi ce? Nu încerc să fiu altceva decât sunt. Şi sunt împăcat cu ceea ce sunt şi cu cine sunt. În fiecare zi mă verific să nu cumva să alunec pe alte drumuri şi nu mi-e frică să arăt ceea ce sunt indiferent de repercusiuni.

Păi, oricum eu cred că toţi artiştii îşi iau puterea de undeva de sus, fără puterea divină nu prea putem sa facem nimic în viaţa asta şi în special artiştii. Artiştii au o conexiune specială cu divinitatea pentru că sunt nişte mesageri ai iubirii sau aşa ar trebui să fie (râde). Dar cred că din asta, din iubire şi din puterea divină, cred că de la Dumnezeu îmi vin lucrurile, că altfel nu-mi explic”, spune Smiley.