Fostul angajat al Complexului Energetic Oltenia care si-a injunghiat sotia în faţa Policlinicii Motru, s-a sinucis

de: D. C.
13 03. 2019, 15:39
Fostul angajat al Complexului Energetic Oltenia care si-a injunghiat sotia în faţa Policlinicii Motru, s-a sinucis

Fostul angajat al Complexului Energetic Oltenia care si-a injunghiat sotia în faţa Policlinicii Motru, s-a sinucis. Bărbatul de 45 de ani, din județul Mehedinți, a fost arestat preventiv în data de 7 decembrie, anul trecut, și fusese transferat, săptămâna aceasta, de la Penitenciarul din Craiova, la cel din Târgu-Jiu deoarece, marți, a fost prezentat Tribunalului Gorj, la procesul în care era judecat pentru tentativă de omor.

Fostul angajat al Complexului Energetic Oltenia, Constantin Șchiopan, care, în luna decembrie a anului trecut, şi-a înjunghiat soţia cu mai multe lovituri de cuţit, în faţa Policlinicii Motru, din județul Gorj, s-a sinucis, miercuri, în Penitenciarul Târgu-Jiu, informeaza mediafax.ro.

Fostul angajat care si-a injunghiat sotia în faţa Policlinicii Motru, s-a sinucis

Fostul angajat al Complexului Energetic Oltenia care si-a injunghiat sotia în faţa Policlinicii Motru, s-a sinucis

„Miercuri, personalul medical al Penitenciarului Târgu-Jiu a intervenit pentru acordarea primului ajutor în cazul unui deţinut care a săvârşit un act de suicid prin spânzurare, în camera de deţinere. Au fost aplicate manevre de resuscitare până la sosirea echipajului Serviciului de Ambulanta Târgu-Jiu care a preluat procedura, însă în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul la ora 11.40”, a declarat Lavinia Lupu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Târgu-Jiu.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu au deschis o anchetă în acest caz, pentru moarte suspectă.

„S-a întocmit un dosar penal, s-a efectuat o cercetare la fața locului, pentru a se stabili cauzele și împrejurările producerii decesului persoanei deținute”, a declarat, la rândul său, Camelia Caragea, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.

În luna decembrie, bărbatul de 45 de ani, fost angajat al Carierei Roşiuţa, Constantin Șchiopan, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, şi-a atacat soţia cu un cuţit, pe o stradă din municipiul Motru, pentru că femeia ar fi plecat de acasă cu copiii. După ce a înjunghiat-o, acesta s-a rănit cu acelaşi cuţit, martor la întreaga scenă fiind și fiul celor doi, în vârstă de șase ani.