Sexy-mămica Alina Laufer arată incredibil la doar câteva luni după nașterea gemenilor! | IMAGINI EXCLUSIVE

Publicat: 31 iul. 2021, 14:21 Autor: ramona.danciulescu General

Alina Laufer arată incredibil la doar cinci luni după ce a născut doi gemeni! Soția lui Ilan se antrenează din greu, face yoga, iar imaginile vorbesc de la sine. CIAO.RO vă prezintă imagini exclusive de la antrenamentul Alinei, care este secondată de cei doi gemeni ai cuplului

Alina Laufer a născut prematur pe data de 15 februarie, la vârsta de 39 de ani. Ea mai are o fetiță de 12 ani, Karina, din căsătoria cu artistul Jorge. După ce a născut gemenii pe care ea și soțul ei, omul de afaceri Ilan Laufer, și i-au dorit mult, Alina Laufer a devenit mamă full time! Fosta soție a lui Jorge se ocupă de copii și nu face nimic altceva! Aceasta a dezvăluit că soțul ei, Ilan, o ajută foarte mult. Inclusiv la baia copiilor. În afară de cei doi gemeni, Alina își dedică timpul sportului. Are o sală amenajată în casa pe care o deține în Corbeanca.

Alina nu se desprinde niciun minut de Nathaniel și Davina, iar imaginile pe care CIAO.RO le publică în exclusivitate azi, dovedesc asta. O mămă care face sport fără să își scape din ochi micuții. Iar aceștia îi zâmbesc galeș, pentru că Alina a făcut din sport și o distracție pentru cei mici. Proaspăta mămică ne-a povestit cum se întreține  și câte kilograme a reușit să dea jos de când s-a apucat intens de sală: “În timpul sarcinii am luat în greutate doar 10-11 kilograme. Am rămas însărcinată la 52 de kilograme și m-am internat, la naștere, cu 61 de kilograme și jumătate. După ce am născut, am ajuns la 53 de kilograme și jumătate dar pentru că am stat în spital, unde nu m-am mișcat din pat timp de o lună și jumătate. Am mâncat, mi-a venit laptele, am început să mă mulg și trebuia să am un surplus caloric, m-am îngrășat în spital încă 3 kilograme și am ieșit cu 56 și jumătate. După care, acasă, am mâncat foarte mult în lunile ce au urmat. Cred că în două luni de zile am reușit performanța să mai pun încă 4 kilograme. Am mâncat foarte mult dulce deși eu nu obișnuiesc asta, am mâncat mâncare, eram foarte obosită și atunci din cauza stresului, aveam poftă de mâncare. Noaptea când mă trezeam, ca să pot să mă trezesc, ronțăiam în permanență câte ceva, aveam câte o punguță  cu tot felul de chestii lângă mine. Nu am făcut sport la început și apoi când am considerat că deja e prea mult și nici nu am mai alăptat atât de mult, am pus stop mâncării”, a dezvăluit Alina.

”Încerc să mănânc cât de puțin pot! Acum am luat-o mai agresiv!”

Alina dezvăluie și prin ce a trebuit să treacă pentru a ajunge în forma de invidiat în care este în acest moment: „De vreo trei săptămâni am început să țin dietă, însă de antrenat deja mă antrenez de aproape două luni de zile. Consider că în situația de față este mai important antrenamentul decât dieta, pe care am început-o încet-încet. Acum am început-o mai agresiv. Am eliminat în prima fază toți carbohidrații, nu mai mănânc pâine, dulce, orez, cartofi, nimic de genul acesta, doar un regim low carb bazat pe proteine și grăsimi. Acum încerc să mănânc cât de puțin pot, restricția calorică este foarte importantă. Și acum că bebelușii sunt mai cuminți, încerc  să îi integrez în rutina mea zilnică. Adică, dimineața când eu și Ilan ne antrenăm, ei stau cu noi în sală. Necesită foarte multă voință și organizare să poți să te ții de un program, atât de sală cât și de regim. Eu am norocul că mă pot antrena acasă, dar exercițiile pe care le fac se pot face și fără sală, să ai 2-3 gantere, sau să ai niște benzi, să te duci cu căruciorul afară. Mie mi-ar plăcea să mă pot plimba mult mai mult, însă din păcate, în Corbeanca, nu prea am pe unde și acum este și foarte-foarte cald afară. Mai am avantajul sau dezavantajul să am multe scări în casă și de fiecare dată sunt pe scări, am camera bebelușilor la etaj și urc foarte des la ei, îi monitorizez. Să vedem cum o să mă prezint în câteva luni de zile. Acum am ajuns la 59 de kilograme și încerc să mă țin tare pentru că o să fie o luptă destul de grea. Nu mai sunt atât de tânără cum eram când am avut-o pe Kari și odată cu vârsta devine din ce în ce mai greu să dai jos kilogramele adăugate”, a povestit Alina Laufer pentru CIAO.RO.

 

Publicat: 31 iul. 2021, 14:21 Autor: ramona.danciulescu General
Pe aceeași temă