Semnul pe care Oana Roman l-a primit de la mama ei în Săptămâna Patimilor: „M-a marcat”
Oana Roman încă nu se poate obişnui cu gândul că mama ei nu mai este. Vedeta povesteşte că are o legătură strânsă cu Mioara Roman chiar şi după moartea ei. Recent, fosta soţie a lui Petre Roman i-a transmis un mesaj chiar în Săptămâna Mare, lucru ce a marcat-o pe fiica sa.
Oana Roman a petrecut anul acesta primul Paşte fără mama ei. Emoţiile au copleşit-o pe vedetă în zilele în care a pregătit cele necesare pentru masa de sărbători. Cu toate acestea, un mesaj neaşteptat pe care l-a primit i-a redat vedetei zâmbetul pe buze şi liniştea în suflet.
Oana Roman, mesaj divin de la mama sa
Pe reţelele de socializare, vedeta a transmis o parte dintr-un mesaj pe care l-a primit de la una dintre fostele eleve ale mamei sale.
„Era cu doamna Rodica, sora dumneaei, și îmi spunea că a chemat-o să mai stea amândouă pentru că au multe de povestit. Erau atât de fericite amândouă încât m-a marcat cumva visul. A doua oară, a fost acum câteva zile și îmi spunea să îți scriu și să îți spun că este cu doamna Rodica și că sunt bine amândouă. Acesta este motivul pentru care m-am hotărât să îți scriu pentru că eu sunt mai timidă de felul meu și nu aș fi vrut să deranjez cumva, dar cred în astfel de vise și că persoanele dragi care nu mai sunt alături de noi încearcă să ne transmită ceva.
Dumnezeu să o odihnească în liniște și pace, a fost un om minunat care a contribuit foarte mult la formarea mea ca om și mereu îmi vor răsuna în minte cuvintele dumneaei atunci când povestea de Isabela, pe care o iubea atât de mult: «Are o strălucire aparte în ochișori, care denotă faptul că este foarte inteligentă, chiar dacă este prea mică să se exprime în cuvinte!». O zi frumoasă îți doresc!”, este o parte din mesajul primit de Oana de la fosta elevă a Mioarei Roman.
Cum a reacţionat vedeta
Oana Roman a dorit să împărtăşească cu cei care o urmăresc emoţiile pe care le-a simţit în momentul în care a citit mesajul respectiv. A fost convinsă că mama ei a vrut să îi transmită că se află într-un loc pașnic și să nu își facă griji.
„Mă culc liniștită după acest mesaj de la o fostă studentă de-a mamei. Mama îmi trimite mesaje de dincolo, în Săptămâna Mare, să știu că e bine”, a fost mesajul transmis de Oana Roman pe pagina sa de Instagram.
Sursă foto: social media