Se schimbă legea. Ce reguli trebuie să respecte șoferii români de la 1 iulie

28 06. 2020, 11:34

Se anunță noi schimbări pentru șoferi începând cu 1 iulie. Persoanele vizate de schimbările Codului Rutier sunt cele care își doresc să urmeze cursurile pentru școala de șoferi, dar și cetățenii care au deja permisul de conducere.

De la 1 iulie vor fi aplicate sancțiuni care în prezent nu sunt prevăzute de lege. O măsură foarte dură ce va fi aplicată de la această dată este cea privitoare la folosirea telefonului mobil în timpul condusului.Șoferii care vor încălca legea în acest fel, trebuie să își ia adio de la permisul de conducere pentru 30 de zile.

Totodată, reguli noi vor fi și pentru cei mai în vârstă. Bătrânii trebuie să fie supuși mai des controalelor medicale, din cauza faptului ce aceștia au șanse mai ridicate de a produce accidente.

Ce prevede noul Cod Rutier pentru bătrânii cu carnet

Astfel, persoanele care depășesc vârsta de 70 de ani trebuie să se supună noii legislații, care prevede că acestea trebuie să fie evaluate din punct de vedere medical. Medicii vor fi cei care stabilesc dacă șoferul respectiv mai are dreptul de a conduce, după ce analiza medicală este efectuată.

Mai mult decât atât, noul Cod Rutier prevede sancțiuni aspre și pentru pasionații de viteză. Cei care depășesc viteza legală cu peste 60 de km/h, vor primi amenzi din clasa a V-a, care aduc sancțiuni mai mari, între 21 și 50 de puncte amendă. Mai exact, amenzile pentru viteză se vor situa de la 1 iulie între între 4.080 şi 9.600 de lei.

Totodată, vitezomanii vor avea permisul suspendat pentru un an de zile, dacă încalcă aceste reguli.

O altă regulă ce va intra în vigoare de la 1 iulie este una care privește persoanele ce vor să devină conducători auto. Cei care vor să ia permisul de conducere trebuie să aibă minimum zece clase terminate, altfel nu vor fi acceptați de instructorii auto.