Se iubesc ca în filme, dar ce o deranjează totuși pe Codruța Filip la soțul ei, Valentin Sanfira: “Nu cred că i-aș ierta lipsa de sinceritate!”
Codruța Sanfira, frumoasa și talentată soție a lui Valentin Sanfira, radiază. Chiar în Ziua Iubirii la români, Codruța a lansat o piesă nouă, „Ena Ena”, mai precis s-a reinventat și și-a schimbat stilul muzical. Melodia a fost primită cu multă dragoste și admirație și de către soțului ei, Valentin Sanfira, care s-a bucurat de ea ca de un cadou special de Dragobete.
Cu această ocazie am aflat chiar de la Codruța cât de frumoasă este viața ei alături de jumătatea sa, dar și cum se înțeleg și se completează ei doi, exclusiv pentru Ciao.ro!
Reporter: Codruța, cum e viața ta de când ești soția lui Valentin Sanfira?
Este foarte frumoasă, având în vedere faptul că ne completăm perfect. Viața de familie, în general, este diferită de cea pe care o ai până să îți întâlnești jumătatea. Mie mi se pare că îți oferă liniște sufletească și totodată sunt de părere că lucrurile făcute în doi ies mult mai bine decât cele făcute de unul singur. Noi activăm și în același domeniu și atunci, ne este destul de ușor să înțelegem anumite situații.
Cum vă completați voi doi și ce înseamnă soțul tău pentru tine?
Valentin este iubitor, înțelegător și foarte implicat în absolut tot ceea ce ține de relație, familie și de activitatea noastră profesională. Este foarte important că este alături de mine mereu și că mă susține necondiționat în tot ceea ce îmi propun să fac.
Codruța Filip: ”Nu mi se potrivesc atât de bine piesele triste”
Ce nu i-ai putea ierta niciodată lui Valentin?
Nu cred că i-aș ierta lipsa de sinceritate. Noi am stabilit să fim onești unul față de celălat, indiferent de orice s-ar întâmpla.
Cât de mult te susține soțul tău când lansezi proiecte noi? Chiar de Dragobete ai lansat o super piesă de dragoste, Ena Ena!
Valentin a fost foarte încântat de piesa mea nouă “Ena Ena”. Mereu mi-a spus că trebuie să cânt ceea ce mă reprezintă pe mine. Eu sunt o persoană pozitivă, energică, veselă, îndrăgostită de viață. Nu mi se potrivesc atât de bine piesele triste, pentru că eu nu sunt în general, tristă. De aceea, “Ena Ena” este o piesă în care am pus foarte mult suflet.
V-ați gândit vreodată să faceți un reality show inspirat din viața voastră? Ți-ar plăcea?
Nu cred că am face vreodată un reality despre viața noastră personală. Noi oricum suntem extrem de expuși și deja suntem nevoiți să apărem foarte mult în fața camerelor, lucru care nu face bine întotdeauna. Nu cred că am merge mai departe de atât. Anumite lucruri vrem să rămână personale.
La ce proiecte profesionale lucrați împreună? Ce surprize pregătiți pentru fani?
Avem o rubrică în prezent ce se numește “Dragoste și aventură”. Se difuzează pe Antena 1, în cadrul emisiunii “Acces Direct”. Este un proiect foarte curat, în care aflăm poveștile de iubire ale unor cupluri celebre. Totodată, explorăm și țara noastră frumoasă alături de aceștia, ducându-i în locuri inedite și lansându-le diverse provocări.