Se ia coronavirus prin aer? Toți românii ar tebui să afle asta
Lumea întreagă pare pusă „sub lacăt” și ținută la izolare. E multă panică, dar și multă dezinformare despre pandemia de coronavirus. Coreea de Sud este dată adesea drept exemplu pentru modul în care a știut să răspundă acestei crize sanitare.
În toată Coreea de Sud lumea poartă mască. Dar asta nu înseamnă că toți sunt bolnavi. Se protejează înainte de a fi testați. Nu este exagerat să spunem că în prezent, Coreea de Sud este una dintre cele mai sigure țări din lume.
Dacă vă întrebați ce a făcut Coreea de a devenit atât de eficientă și, de asemenea, dacă vreți să aflați cele mai corecte informații despre coronavirus, e important de citit ce spune cel mai respectat expert al țării, profesorul Kim Woo-Jiu de la Spitalul Universitar Guro din Seul.
Lucrează în domeniul bolilor infecțioase din 1990 și în decursul acestor 30 de ani a tratat cazuri de tuberculoză, SIDA, rujeolă, s-a confruntat cu epidemiile de SARS în 2003 și gripă porcină în 2009, dar și cu Ebola, în 2014, apoi MERS în 2015. Spune însă că actuala pandemie de Covid-19 ridică cele mai mari provocări.
„Când tuşim sau strănutăm expulzăm picături. Practic, scuipăm. Trebuie să fie mai mari de 5 microni pentru a fi considerate picături, iar o singură picătură conţine multe virusuri. Mă refer la cele provenite de la o persoană infectată. Pentru că picăturile sunt mai mari de 5 microni, acestea urmează o traiectorie curbă, ca un curcubeu, şi aterizează de regulă la o distanţă între 1 metru şi 2 metri. În acel moment, virusul te poate infecta prin ochi, nas sau gură„, a explicat profesorul Kim Woo-Jiu.
Se ia coronavirus prin aer?
”Cu aerul este o chestiune uşor diferită. Explic mai încolo. Aşadar, principala cale de transmitere este prin picături.
A doua rută… Atunci când strănutăm sau ne curge nasul, avem tendinţa să ne ştergem nasul cu mâna, nu? O facem fără să ne gândim. Iar virusul ajunge pe mână. Apoi vin şi vă strâng mâna. V-am transmis virusul prin contact direct. Aceasta este a doua cale.
Apoi, a treia, este prin contact indirect. Atunci când un pacient strănută sau tuşeşte, picăturile ajung şi pe suprafeţele din jur, pe masă, pe clanţa uşii, pe tastatură…
Iar virusul poate supravieţui acolo de la câteva ore până la mai mult de 3 sau 4 zile. (…)
Pe hârtie sau textilele din care sunt făcute hainele noastre, nu atât de mult. Pe hârtie, poate o zi. Depinde de temperatură şi umiditate.
Pe o masă ca aceasta, poate să supravieţuiacă chiar şi 5-7 zile. Deci când atingi suprafaţa după câteva ore, virusul de pe mâna ta încă este activ. Închipuie-ţi ce se întâmplă dacă îţi atingi apoi faţa.
Deci, practic, nu te poţi infecta dacă doar respiri aerul
Aşa este. În mod obişnuit, în viaţa de zi cu zi, te infectezi prin picături, prin contact direct şi contact indirect. Acestea fiind spuse, te poţi totuşi infecta din aer în anumite condiţii. Este vorba despre transmiterea prin aerosoli.
Recent, mii de persoane dintr-o sectă religioasă numită Shincheonji s-au infectat în Coreea de Sud. Biserica era la etajul 10 al unei clădiri, într-un spaţiu închis. Ferestrele erau închise pentru că era iarnă. Imaginaţi-vă câteva sute de oameni, adunaţi la un metru sau doi distanţă unul de altul, rugându-se sau cântând ore în şir. Dacă acolo se află o persoană infectată, gândiţi-vă câte picături produce. Cu toţii scuipăm, chiar şi când vorbim normal, dar cineva care cântă sau ţipă va produce mai multe picături. Vă amintiţi când am spus că o picătură este mai mare de 5 microni? Când oamenii strigă sau ţipă, nu toate picăturile ajung jos, nu aterizează la o distanţă de un metru sau doi, pentru că pot fi curenţi care să bată şi din lateral. Picătura poate parcurge o distanţă mai mare, iar pe drum poate să se „usuce”. Picăturile se micşorează la mai puţin de 5 microni şi se transformă în aerosoli. Pentru că sunt mai uşori, aceştia sunt afectaţi mai puţin de gravitaţie şi pot parcurge mai mult de 2 metri. Astfel că se poate infecta chiar şi o persoană care stă la mai mult de 2 metri distanţă. De aceea, adunările în spaţii închise din biserici, din birourile de call center şi orice altă zonă aglomerată închisă, în care oamenii vorbesc tare sau mănâncă, sunt riscante. Dar afară, de exemplu, pe cărările din parc, care sunt spaţii deschise, transmiterea pe această cale este improbabilă.