Schimbări radicale la asociațiile de bloc! Toți locatarii sunt vizați

de: D. C.
10 09. 2019, 11:59

Schimbări radicale la asociațiile de bloc. Anul trecut a fost adoptată o nouă legislaţie privind asociaţiile de proprietari.

Aceasta stabileşte că toţi proprietarii din condominii trebuie să adopte, până în data de 28 septembrie 2019, un document scris cu privire la regulile şi condiţiile de folosinţă a părţilor comune ale condominiului şi normele de conduită şi bună vecinătate dintre proprietari.

Schimbări radicale la asociațiile de bloc

„Regulamentul condominiului”, cum a fost numit, va trebui să fie respectat de toţi locatarii din bloc, fie că sunt proprietar sau doar chiriaşi. De asemenea, şi vizitatorii sunt supuşi regulilor aprobate prin document.

Dacă regulamentul nu va fi respectat, cei afectaţi pot sesiza neregulile la preşedintele sau comitetul executiv al asociaţiei. Noua legislaţie vine şi cu o altă noutate: asociaţiile de proprietari vor avea posibilitatea să stabilescă şi alte „ore de linişte”, în plus faţă de cele prevăzute de legislaţia în vigoare (de obicei între orele 22.00 – 08.00 şi 13.00-14.00), scrie Adevarul.