Saveta Bogdan a fost agresată în timp ce cânta. Incredibil cum s-a terminat totul + Ce spune artista

05 11. 2023, 09:00

Saveta Bogdan este una dintre cele mai iubite artiste din România. Ajunsă la vârsta de 77 de ani, vedeta nu renunţă la scenă. Iubeşte să fie în faţa publicului şi să îi încânte pe cei care o apreciază cu melodiile sale. De-a lungul timpului, cântăreaţa a trecut prin multe peripeții în timpul spectacolelor sale. Recent, a povestit cum a ajuns să fie agresată în timp ce cânta. 

Artista a povestit că în timp ce se afla pe scenă, un bărbat s-a apropiat de ea şi a început să o pipăie. Vedeta a reacţionat imediat şi l-a lovit peste mână pe individ, însă a preferat să nu facă scandal. Saveta Bogdan a mărturisit că s-a gândit la soţia acestuia şi nu a vrut să o pună într-o postură jenantă.

Saveta Bogdan, agresată în timp ce cânta

„A venit un domn, m-a văzut, bine… eram și eu puțin mai așa…(tânăra), a venit, mi-a băgat mâna (sub fustă), și m-a pipăit pe fund. I-am spus: Aloo! Ce faci? Și i-am dat peste mână. Mi-a spus: Am vrut și eu să văd cum este o artistă. Am avut o reacție pașnică, ce era să fac? Eu cântam printre mese, ce era să mă opresc din cântare. Nu l-am obrăznicit la microfon, era cu soția. I-am spus: domne nu mă pipăii că mai am doi acasă.”, a declarat Saveta Bogdan pentru Spynews.ro.

În continure, Saveta Bogdan a mărturisit că niciodată nu s-a uitat la un bărbat căsătorit. Femeile au fost geloase de multe ori pe artistă, însă aceasta nu a vrut să le creeze niciodată probleme în relaţii. A încercat să îşi vadă de treaba ei şi să nu creeze conflicte.

„Niciodată nu am făcut probleme femeilor, deși foarte mulă lume a fost geloasă. Veneau bărbații cu femeile lor și erau geloase pe mine. Le spuneam: Nu fi geloasă că nu mă interesează, eu stau liniștită, în banca mea, îmi văd de treabă. Niciodată nu am făcut necaz unei femei sau colegelor mele de cântare, chiar dacă știam că este cu cineva, iar eu să intru să îi stric rostul, niciodată.”, a mai declarat artista.

 

Sursă foto: social media