Sărbătoare mare: Sfântul Dimitrie cel Nou. Ce să nu faci niciodată astăzi!
Sfântul Dimitrie cel Nou sau Basarabov a fost un pustnic care a trăit la sud de Dunăre în secolul 13, conform surselor româneşti, sau în secolul 17, conform celor bulgăreşti. Sfântul Dimitrie cel Nou este sărbătorit pe 27 octombrie.
Sfântul Dimitrie cel Nou a fost un păstor din satul Basarabov, iar ulterior a îmbrățișat haina monahală. Locul de asceză a fost lângă albia unui râu, într-o mică grotă. A devenit ulterior sfânt, după ce localnici au adus mărturii că s-au întâmplat multe miracole şi vindecări în acea zonă.
Generalul Peter Saltikov a luat moaştele sfântului Dimitrie cel Nou în timpul unei campanii din secolul al 18-lea, în războiul cu Imperiul Otoman şi le-a trimis spre Rusia. Negustorul aromân Hagi Dimitrie şi mitropolitul Grigore de la București, care aveau un mare respect faţă de sfânt, au reuşit să negocieze cu Saltikov şi să păstreze moaştele sfântului Dimitrie cel Nou la Bucureşti, în 1775.
Sfântul Cuvios Dimitrie a fost proclamat oficial Ocrotitorul oraşului Bucureşti de către mitropolitul Filaret al II-lea (1792-1793), iar din anul 1955, cultul său a fost generalizat în toată ţara.
În timpul Primului Război Mondial moaștele Sfântului au fost furate de soldații bulgari însă Înaltul Comandament german. Însă, temându-se de revolta populației Bucureștiului ocupat, a ordonat recuperarea lor. Legenda spune că în momentul trecerii Dunării moaștele s-au îngreunat iar bulgarii nu l-au mai putut ridica însă potrivit documentelor germane moștele au fost recuperate în dreptul localității Daia de soldații germani și aduse sub escortă puernic înarmată la București.
Moaştele acestuia au fost scoase spre cinstire în timpul epidemiilor de ciumă şi holeră din 1815 şi 1830 de domnitorii Caragea şi Ghica.
Sfântul Dimitrie cel Nou: Ce să nu faci astăzi
Creștinii ortodocși îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitotul Bucureștiului. În acestă zi, gospodinele nu au voie să spele, să coasă sau să facă treburi importante în gopodărie.
De asemenea, bărbații nu au voie să taie lemne, sa are sau să muncească din greu.
Astăzi, se pregătesc bucate alese, și se mănâncă în familie, în tihnă. Gospodinele care au rude trecute în lumea celor înțelepți dau de pomană mâncare caldă pentru sufletul adormiților.