S-a căsătorit fosta soție a lui Pepe, Raluca Pascu! Ce rol a jucat Gabriela Firea în povestea ei de dragoste
Fosta soție a lui Pepe, Raluca Pascu, cu care celebrul artist are două superbe fetițe, Rosa Alexandra și Maria Pascu, a făcut pasul cel mare!
În weekend-ul ce tocmai a trecut, fosta soție a lui Pepe a trăit momente de neuitat. Însărcinată pe ultima sută de metri cu iubitul său Ibrahim, ea a spus ”DA” în fața stării civile.
Raluca Pascu se pregătește să nască o a treia fetiță
Bruneta s-a căsătorit civil și a împărtășit momentul pe rețelele de socializare. Cea care a dat-o însă de gol a fost chiar Gabriela Firea. Aceasta a fost cea care în dreptul pozelor cu Raluca Pascu, iubitul ei, Ibrahim, a lăsat un mesaj care au dat cărțile pe față.
“Dragostea este zarea liberă și largă, unde sufletul poate să își întindă aripile”. Căsnicie fericită, Raluca și Ibru! Cu sănătate, prietenie, respect și iubire!
#cununie #fericire #momenteunice”, a postat Gabriela Firea.
Căsătoria Ralucăi Pascu a venit chiar la sfârșitul saptămânii în care fostul ei soț, Pepe, a devenit tată pentru a treia oară. Raluca a oferit imagini emoționante. Îmbrăcată într-o rochie albă care îi punea în evidență burta proeminentă de gravidă, fosta lui Pepe le-a avut alături pe fetițele sale, Rosa și Maria. Care i-au pupat de zor burtica, nerăbdătoare fiind să își cunoască surioara.
Pepe a sărbătorit și el un eveniment important
Și dacă Raluca Pascu are acum o nouă familie și este fericită, același lucru se poate spune și despre fostul ei soț care și-a refăcut și el viața cu make-up artista Yasmine Ody, mai tânără cu 14 ani decât el. Acum câteva zile, Yassy i-a dăruit băiețelul mult așteptat la care artistul visa și îl aștepta de 23 de ani! Așadar, ambii foști soți au acum fiecare noua lui familie și par să fie liniștiți și fericiți!
Cel de-al treilea copil al lui Pepe îi poartă chiar numele artistului și pentru că l-a asteptat atât de mult, acesta a decis să-l numească Pepe junior.
“Mulţumesc pentru urările transmise lui Pepe junior. 23 de ani am aşteptat acest moment. Toată lumea întreabă de ce nu îl arăt. Pentru familia Pepe Online, le-am dat imagini cu băiețelul, cu noi din spital. N-am vrut să le fac publice. Știam că le preia toată presa. Am zis să rămână în familie, că așa-i frumos. Toate la timpul lor…”, a fost mesajul pe care Pepe a decis să-l împărtășească pe contul sau pe Youtube, exact așa cum a făcut și când a divorțat de Raluca!