Românii nu sunt speriați de coronavirus – 70% dintre angajați nu cred că vor lua boala

de: Elena
03 04. 2020, 09:57
Românii nu sunt speriați de coronavirus - 70% dintre angajați nu cred că vor lua boala

Românii nu sunt speriați de coronavirus. În ciuda alertelor transmise de autorități, circa 70% din românii care au răspund la întrebările din cadrul unui sondaj Best Jobs susțin că nu se tem că se vor infecta cu coronavirus.

Aproape 29% din totalul angajaților participanţi la un sondaj efectuat de platforma de recrutare BestJobs spun că lucrează în acest moment de acasă. Cum tot atâția sunt de părere că actuala criză generată de coronavirus va mai dura încă aproximativ două luni, anunță compania de recrutare.

Pentru mai bine de jumătate dintre angajații care au răspuns sondajului BestJobs este ușor să se adapteze la munca remote, pentru că au experiență cu instrumentele digitale, și doar 5,1% dintre cei chestionați găsesc dificilă adaptarea.

Românii nu sunt speriați de coronavirus. 35% dintre angajați sunt mai productivi de acasă

Dintre cei care lucrează de acasă, 35% au constatat că sunt mai productivi în această perioadă de muncă obligatorie la domiciliu comparativ cu productivitatea pe care o au la birou, pentru că nu mai pierd timp cu deplasarea zi de zi la birou. Alți 17,5% spun că sunt mai concentrați întrucât acasă nu mai sunt întrerupți de colegi, iar 10% se simt mai puțin stresați ca urmare a lipsei presiunii directe a șefului.

Numai 13% dintre cei care lucrează de acasă spun însă că sunt mai puțin eficienți, în condițiile în care trebuie să se ocupe și de treburi casnice sau să aibă grijă de copii.

Principalele trei provocări privind îndeplinirea sarcinilor de serviciu, pe care le întâmpină angajații care lucrează remote, sunt lipsa unei comunicări eficiente cu restul echipei (15,7%), lipsa clarității în ceea ce privește sarcinile zilnice (11,82%) și comunicarea deficitară cu clienții (9,17%).

În ceea ce privește instrumentele de comunicare pe care le folosesc în prezent, cei mai mulți dintre angajați țin acum legătura cu managerul direct, cu restul echipei sau cu clienții prin conversații telefonice (13,6%), prin mesagerie instant (Whatsapp, Messenger, Slack etc. – 10,93%), dar și prin e-mail (9,7%) și apeluri video (Skype, Zoom etc. – 6,53%).

Izolearea, factorul care duce la o stare de singurătate și de anxietate

Întrebați cât de mult cred că se va prelungi această perioadă de izolare obligatorie și, implicit, de muncă remote, cei mai mulți dintre angajații chestionați (29,3%) sunt de părere că între o lună și două luni, iar 20,8% au indicat între două și trei luni. De asemenea, 15,52% dintre ei consideră că starea actuală s-ar putea prelungi chiar mai mult de trei luni, în vreme ce 22,57% dintre cei chestionaţi au spus că nu pot estima cât timp va dura starea de urgență, relateză stiripesurse.ro.

Aproape 70% dintre angajații români nu sunt deloc stresați sau doar puțin stresați că ar putea contracta coronavirusul în perioada imediat următoare, principalul motiv de stres fiind mai degrabă incertitudinea și faptul că nu știu cât va dura această perioadă de izolare la domiciliu impusă de autorități (49,21%).

Când vine vorba de starea emoțională a angajaților nevoiți să lucreze de acasă o perioadă mai lungă de timp, cei mai mulți dintre intervievați spun că izolarea le induce o stare de singurătate și de anxietate (20,1%), dar și de stres (19,05%) și chiar de depresie (7,41%).

Televiziunea, cea mai importantă sursă de informare pentru angajații români

După izbucnirea crizei coronavirusului, printre măsurile de prevenire aplicate cel mai des de angajații români se numără spălarea și dezinfectarea mâinilor, amintită de 56,61% dintre respondenţi, păstrarea unei distanțe minime de cel puțin un metru față de ceilalți colegi (42,86%), dezinfectarea permanentă a biroului/spațiului de lucru (42,5%), purtarea măştilor de protecţie (28,22%) și evitarea contactului direct cu ceilalți colegi/lucrul izolat (25,22%).

Televiziunea rămâne cea mai importantă sursă de informare pentru angajații români în această perioadă, fiind menţionat de peste 76% dintre respondenţii la sondajul BestJobs. Este urmat de canalele oficiale folosite de autorităţi (47,27%) şi publicațiile online (54,67%). Radio-ul ocupă locul patru (14,46%) între sursele de informare, urmat de opiniile medicilor (13,76%) şi ale familiei (7,94%) și prietenilor (6,17%). Cele mai mici procente se înregistrează în cazul bisericii (0,35%), mai relevă datele BestJobs.

Sondajul a fost efectuat în perioada 16-30 martie 2020, pe un eșantion de 1.022 de utilizatori de internet din România.