VIDEO! Romania tocmai a inaugurat singurul tunel feroviar construit de la caderea comunismului pana in prezent!
Cu o lungime de aproape 800 de metri tunelul este singurul tunel feroviar din Romania construit dupa 1989.
Aflat in judetul Hunedoara tunelul face parte din tronsonul de cale ferata Vintu de Jos – Simeria, care este modernizat cu aproape 320 de milioane de euro. Tunelul construit în aproape trei ani și zona din jurul său reprezintă cea mai spectaculoasă parte a viitoarei magistrale feroviare.Pe toată lungimea sa de 800 de metri, tunelul este construit în curbă. Potrivit proiectului, trenurile de călători ar putea circula cu 160 de km pe oră, în timp ce trenurile de marfă au prevăzută o viteză maximă de 120 de km/oră.
“A fost făcut integral de o firmă românească, e primul tunel românesc de după Revoluție, lungimea lui este impresionantă chiar și pentru tuneliști și pentru lucrările de tunel de specialitate”, spune Liviu Drenchea, șef de proiect.