România, printre statele din UE care cheltuie cel mai puţin pentru recreaţie şi sport
România cheltuie puţin pentru recreaţie şi sport. Cele 28 de state membre UE au alocat, în 2017, 51,3 miliarde euro din cheltuielile guvernamentale pentru recreaţie şi sport, pe ultimele locuri situându-se Croaţia (13 euro pe cap de locuitor), Bulgaria (16 euro), Slovacia (23 de euro) şi România (25 euro pe cap de locuitor), potrivit Eurostat.
În schimb, în acelaşi an, în trei state membre UE, cheltuielile guvernamentale pentru recreaţie şi sport au fost mai mari de 200 euro pe cap de locuitor: Luxemburg (492 euro pe cap de locuitor), Suedia (256 euro) şi Finlanda (206 euro), acestea fiind urmate de de Olanda (199 euro), Danemarca (192 euro) şi Franţa (183 euro).
România cheltuie puţin pentru recreaţie şi sport
Media la nivelul Uniunii Europene este de 100 euro pe cap de locuitor. Deasupra acestei medii se situează ţări precum Ungaria şi Belgia, iar sub medie sunt ţări precum Germania, Spania, Italia şi Marea Britanie.
Eusotat subliniază că, pe ansamblu, cheltuielile guvernamentale pentru recreaţie şi sport au rămas stabil ca procent din cheltuielile totale de la începutul publicării datelor statistice cu privire la acest indicator, în 2004.