România îngheață sub valul de ger. Temperatură record înregistrată noaptea trecută
Minus 21,5 grade este minima istorică înregistrată în cursul nopţii de duminică spre luni la peste 2.000 de metri altitudine, la Bâlea Lac, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Centrului Meteorologic Regional Transilvania Sud de la Sibiu, Narcisa Milian.
„Temperatura minimă a fost azi-noapte minus 21 cu 5 grade, la Bâlea Lac, (anterior – n.r.) am avut minus 19 cu 6 în 1986„, a explicat Narcisa Milian.
Potrivit acesteia, este singurul record de temperatură negativă înregistrat în cursul nopţii de duminică spre luni din judeţul Sibiu. În zona turistică Bâlea Lac se înregistrează luni şi cel mai mare strat de zăpadă din judeţul Sibiu, de 203 centimetri.
Informare meteo de ger
Interval de valabilitate: 16 ianuarie, ora 02:00 – 20 ianuarie, ora 10:00
Fenomene vizate: nopți și dimineți geroase
Zone afectate: conform textului
În intervalul menționat vremea va fi deosebit de rece, iar pe parcursul nopților și al dimineților va fi ger, la început în nord-vest, nord-est și centru, apoi și în celelalte regiuni. Temperaturile minime vor coborî frecvent sub -10 grade și se vor încadra, în general, între -18 și -8 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiunile intramontane, îndeosebi din estul Transilvaniei, sub -20 de grade. Maximele diurne vor fi preponderent negative și se vor încadra, în general, între -10 și 0 grade. Local se va semnala ghețuș.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.
Sursa foto: Arhiva Ciao