România în alertă! Rata de confirmare cu noile tulpini ale coronavirusului este de peste 70%

de: Elena
10 06. 2021, 14:53

Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), aproape 1.500 de infectări cu noile tulpini ale coronavirusului au fost confirmate în România până în 6 iunie. Rata de confirmare a secvențierilor a depășit 70%.

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a transmis, joi, că până pe 6 iunie au fost raportate la INSP 2.087 secvențieri, la 7 laboratoare din țară.

De asemenea, au fost confirmate 1.490 cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare (VOC), din care 1.437 sunt varianta britanică, 10 sud-africană, 17 braziliană și 26 cea indiană.  Până la data de 6 iunie 2021 rata de confirmare cu VOC a fost de 71%.

Au fost înregistrate și comunicate la INSP-CNSCBT 30 decese confirmate cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare. Până la data de 6 iunie 2021 au fost confirmate 26 cazuri cu varianta Delta.

Totodată, INSP precizează că nu se poate vorbi despre transmitere comunitară, în România, a variantei Delta.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a schimbat sistemul de denumire pentru variantele COVID-19. OMS folosește literele greceşti pentru a se referi la variantele detectate pentru prima dată în ţări precum Marea Britanie, Africa de Sud şi India. Varianta britanică este etichetată ca Alpha, ca Beta cea sud-africană şi cea indiană ca Delta.

133 de noi cazuri în ultimele 24 de ore

Până astăzi, 10 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.079.427 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.043.604 pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 133 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 54 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Sursa foto: Arhiva Ciao