Rita Mureșan, probleme după ce s-a întors din America
Vedeta a stat vreme de trei săptămâni în America, însă nu a fost totul lapte și miere.
În America locuiește fiica sa, Rebeca, iar vedeta a povestit ce a făcut în tot acest timp la Montreal și la New York și cu ce fel de probleme s-a confruntat la întoarcerea în țară.
Se pare că aceasta nu a fost prea încântată de viața din America, considerând că totul acolo este prea lent. Fiica Ritei Mureșan muncește de dimineață până seara, astfel că mama ei nu a putut sta prea mult în preajma sa.
„Ea era la serviciu de dimineaţa până seara, timp în care eu îi găteam şi mă vedeam cu prietenii mei. M-am întâlnit inclusiv cu Romică Ţociu şi Cornel Palade la un spectacol. Serile le petreceam cu fiica mea.
De când am venit, am avut multă treabă şi am tras foarte mult de mine. Mă culc în continuare la 18-19 şi mă trezesc la 3 noaptea. Sper să fac faţă sâmbătă, de ziua mea, la petrecerea la care sunt invitaţi circa 20 de prieteni”, a spus Rita Mureșan pentru Click!.
Rita Mureșan a fost în comă! Totul a plecat din cauza unui obicei ciudat
Celebra creatoare de modă a povestit că a fost la un pas de a-și pierde viața din cauza unui obicei din copilărie care a băgat-o în comă.
Timp de două săptămâni Rita a stat în comă, iar când s-a trezit, a luat viața de la zero: a învățat din nou să vorbească, să scrie, să învețe și tot ce era necesar.
„Am stat în comă când aveam 10 ani, am reînvățat să scriu, să vorbesc. Îmi plăcea să stau mult cu capul sub streașină când ploua. S-a acumulat răceala. Pur și simplu mi-a pus viața în pericol. Am reluat activitățile de la zero.
Probabil binecuvântarea mea era că eu la școală eram mult înainte. Am stat șase luni și ceva prin spitale. Nu a fost nevoie să repet anul. Același lucru i s-a întâmplat și Rebecăi, tot la 10 ani. E bine că am trecut peste”, a povestit Rita Mureșan într-o emisiune TV, potrivit Spynews.