Rihanna renunță să mai cânte? Ce mesaj le-a transmis fanilor
Rihanna a postat un selfie pe contul ei de Instagram, alături de care a scris: „Către toți prietenii mei/ familie/colegi, la care nu am reușit să ajung în ultimele luni, vă rog să mă iertați. Acest an a fost unul copleșitor, lucrez în acest sens și se numește Echilibru”. La final, RiRi a notat: „Voi reveni”, ceea ce i-a făcut pe unii dintre fanii ei să se gândească la faptul că acesta a fost modul prin care artista a anunțat că ia o pauză, departe de lumina reflectoarelor, scrie profm.ro.
Într-un interviu inedit acordat celebrei reviste Vogue, Rihanna a făcut recent câteva dezvăluiri despre viața ei personală. Artista a confirmat relația pe care o are cu miliardarul Hassan Jameel. Emoționată, RiRi a spus: ‘Da, am o relație, ies cu cineva. Sunt într-o relație exclusivă de ceva timp și totul merge foare bine, sunt atât de fericită.’ Cei doi ar forma un cuplu încă din 2017.