Revelion 2024. Câte zile libere vor avea românii de Anul Nou, de fapt
Revelionul este una dintre cele mai așteptate nopți din an. Asta pentru că sărbătorim un nou început alături de familie și prieteni. Iată câte zile libere vor avea românii de Anul Nou.
Trecerea în noul an aduce pentru români și o minivacanță. Aceștia vor petrece Revelionul într-o zi de duminică, pe 31 decembrie 2023, iar noul an, 2024, va începe într-o zi de luni. Ceea ce înseamnă că petrecerea dintre ani va aduce românilor două zile libere. Astfel, zilele de 1 și 2 ianuarie 2024 sunt zile libere din punct de vedere legal, iar românii se vor întoarce la muncă abia pe 3 ianuarie 2024.
În aceste condiții, vor beneficia de o minivacanță de 4 zile cu ocazia Revelionului din 2024, care începe de pe 30 decembrie 2023 (sâmbătă) și se încheie pe 2 ianuarie 2024 (marți) – ultima zi liberă, legală, de Revelion. De asemenea, în 2024, angajații au parte de 17 zile libere, cu două mai multe decât în 2023. Zece dintre acestea vor fi în timpul săptămânii, deci românii vor avea liber de la muncă, iar șapte dintre sărbătorile legale vor pica în weekend.
Zile libere 2024
1 ianuarie – Anul Nou
2 ianuarie – Anul Nou
6 ianuarie – Boboteaza
7 ianuarie – Sfântul Ioan Botezătorul
24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române
1 mai – Ziua Muncii
3 mai – Vinerea Mare a Paștelui
5 mai – prima zi de Paște ortodox 2024
6 mai – a doua zi de Paște ortodox 2024
1 iunie – Ziua Copilului
23 iunie – Rusalii
24 iunie – a doua zi de Rusalii
15 august – Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie – Sfântul Andrei
1 decembrie – Ziua Națională a României
25 decembrie – prima zi de Crăciun
26 decembrie – a doua zi de Crăciun
Minivacanțe în anul 2024
Majoritatea sărbătorilor legale din 2024 vor cădea în weekend. Primele zile libere vor fi de Bobotează și Sfântul Ion, 6 și 7 ianuarie. Pe viitor, aceste două noi adiții la lista zilelor libere legale vor oferi șansa unei noi minivacanțe în luna ianuarie.
De asemenea, Ziua Copilului (1 iunie) și Sfântul Andrei (30 noiembrie) pică în weekend. Prima minivacanță a românilor începe odată cu weekend-ul din 30 decembrie și se întinde pe 31 decembrie, duminică, 1 ianuarie, luni, 2 ianuarie, marți. Pe 3 ianuarie, angajații se vor întoarce la muncă.
O nouă zi liberă va fi pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române, care pică miercuri, chiar în mijlocul săptămânii. O altă minivacanță ar fi pe 1 mai, de Ziua Muncii, care pică miercuri. Iar pe 3 mai va fi Vinerea Mare. Așadar, dacă îți iei joi liber, vei avea o minivacanță de șase zile cu ocazia Paștelui și a zilei de 1 Mai. Ziua de 6 mai este liberă, fiind a doua zi a Paștelui Ortodox.
Urmează 1 iunie, Ziua Copilului, însă aceasta pică sâmbătă. Pe 23 iunie vor fi Rusaliile, care pică duminică. Angajații vor mai avea o zi liberă pe 24 iunie, a doua zi de Rusalii, care pică luni.
Urmează 15 august, Adormirea Maicii Domnului, care pică miercuri. Sfântul Andrei în 2024 va fi sâmbătă, iar 1 Decembrie este duminică.
Crăciunul în 2024 este miercuri, 25 decembrie, iar 26 decembrie, a doua zi de Crăciun, este joi. O altă minivacanță din an, asta dacă angajații își iau liber vineri, pe 27 decembrie, ca să lege primele două zile de Crăciun cu weekendul și să fie liberi de pe 25 decembrie și să se întoarcă la muncă pe 30 decembrie.
SURSA FOTO: Social Media