Revelion 2024. Cât costă să închiriezi o rochie în noaptea dintre ani

30 12. 2023, 10:00
Party Fun. Beautiful Girls Celebrating New Year. Portrait Of Gorgeous Smiling Young Women Enjoying Party Celebration, Having Fun Together. High Quality Image

Închirierea unei rochii pentru petrecerea de Revelion poate părea o opțiune mai scumpă decât cumpărarea uneia, dar există multe avantaje pentru a lua această decizie.

În primul rând, închirierea unei rochii de designer îți permite să porți o ținută pe care poate nu ți-o permiți, dar te și scutește de stresul de a găsi o rochie potrivită pentru Revelion. De asemenea, îți permite să te adaptezi la ultimele tendințe și să porți rochii diferite în fiecare an, fără să te îngrijorezi că o să te plictisești sau că o să fii nevoită să cumperi rochii noi în fiecare an.

Este important de menționat că închirierea unei rochii de Revelion nu înseamnă că trebuie să renunți la calitate sau la stil. La o companie de închirieri de rochii vei găsi o gamă largă de ținute, diferite stiluri și mărimi, așa că poți găsi ce te avantajează cel mai bine. Dacă nu ești sigură că o rochie pe care o porți acum o să îți mai placă peste câțiva ani, închirierea îți permite să încerci diferite stiluri fără să faci investiții pe termen lung.

Cu cât se închiriază o rochie spectaculoasă

O rochie spectaculoasă, al cărei cost depăşeşte 9.000 lei se închiriază, de exemplu, cu un preţ de aproximativ 8 ori mai mic, adică cu suma de 1.200 de lei: Conceptul de închiriere este unul simplu – ai o petrecere, nu ştii cu ce să te îmbraci poate nu ai bani să te duci să îţi cumperi ceva nou. Se pot închiria rochii de seară pentru evenimente black tie foarte elegante şi rochii pentru ocazii care nu sunt atât de pretenţioase. Putem să închiriem şi accesorii”, a spus Kiki Dumitrescu, creator de stil, pentru Observator.

La închiriere, clientul semnează un contract, care acoperă şi riscurile deteriorării hainelor. Taxa variază undeva între 400 şi 1200 de ron: Avem o taxă de închiriere nu este nici prea mare nici prea mică, ea tot timpul se raportează la costul de intrare al produsului în magazin. Aici variază undeva între 400 şi 1200 de ron. În afară de taxa de închiriere există o garanţie. Garanţia trebuie să acopere costul de reparaţie al rochiei. În cazul în care rochia ajunge la noi în ordine garanţia este returnată. Dacă optați pentru o petrecere de Revelion în club această este o rochie potrivită”, a mai spus creatorul de stil.

Dacă la noi trendul începe să devină cunoscut pentru închirierea hainelor pentru evenimente, în străinătate se închiriază deja haine pentru vacanţe sau chiar pentru perioada de sarcină.

SURSA FOTO: Social Media