”Regina gunoaielor”, apariție grandioasă cu Rolls Royce de + 400.000 de euro, în timp ce angajaților li se întârzie salariile
CANCAN.RO a obținut imagini în exclusivitate cu nimeni alta decât soția lui Bogdan Niculescu, boss-ul de la Rosal, în care doamna își face, din nou, o apariție de gală. Supranumită ”Regina gunoaielor”, consoarta omului de încredere al lui Silviu Prigoană impune prin ținută, accesorii, dar, mai presus de toate, prin Rolls-ul de peste 400.000 de euro! Asta în condițiile în care firmele lui Niculescu ori s-au radiat, ori merg pe pierdere. Mai mult, angajații așteaptă, cu sufletul la gură, să-și primească salariile, care tot întârzie.
”Regele gunoaielor” avea să fie poreclit directorul de la Rosal, Bogdan Niculescu, astfel că este lesne de înțeles de ce soția lui primea “titlul” de “Regină”. Doamna care a ”încântat” cititorii CANCAN.RO prin aparițiile sale grandioase avea s-o mai facă o dată, zilele trecute, când și-a etalat bogăția.
O bogăție care pare să ascundă, însă, suferința angajaților soțului ei, dar și unele probleme mari cu dividendele la firmele unde Niculescu este acționar sau doar administrator.
Să trecem la fapte! ”Regina gunoaielor” a ”descălecat” din Rolls-ul Cullinan, al cărui preț este amețitor, peste 400.000 de euro, într-o ținută de nota 10, accesorizată cu o geantă Louis Vuitton, de aproape 2.000 de euro, ”un fleac”, și a călcat, elegant, către clinica oncologică Monza, din Sisești. Câțiva pași a făcut soția celui pe care Prigoană îl unsese manager până să bată la ușa clinicii, acolo unde a ajuns după o programare din timp. Controlul a durat puțin, iar doamna avea să-și ducă itinerariul până la capăt. Mai multe detalii, pe CANCAN.RO.