Reacția familiei lui Ștefan Risipițeanu, după reținerea acestuia în cazul crimelor din Caracal

28 11. 2019, 11:59

„Îl știu de mic. E un om sufletist. Nu credeam că e în stare de așa ceva. Avea și ieșiri violente. Știu că îl ajuta la treburi pe Dincă, dar nu aveau o relație prea bună. Nu-i dădea bani tot timpul. Ne-am adunat toți frații să vedem, să ne sfătuim cum putem să-l ajutăm pe Fane”, a spus Aurelia pentru Libertatea.ro

sursă foto: libertatea.ro

Aurelia a explicat de ce fratele ei trăia din ajutorul social: „A avut TBC de tânăr, dar nu am putut să umblu pentru el să-i fac pensie de boală. A fost slab tot timpul și mai muncea și el pe unde putea. Cu băutura avea probleme încă de mic de cum a terminat opt clase. Nu știu să fi avut vreo iubită și de la boală și băutură nici nu s-a căsătorit”.

Şi Ion, fratele cu care locuia Ștefan Risipițeanu a făcut câteva declaraţii. Acesta a spus că Fane a avut trei condamnări până acum, „pentru violare de domiciliu și alte găinării”, potrivit Libertatea.ro