Răzvan Vasile, VIZIONARUL ANULUI ÎN EDUCAȚIE, și Andreea Ogăraru, expert în parenting, prezintă „Ai Parenting”, la Metropola TV

20 09. 2024, 13:29

 

Răzvan Vasile, mentor și life coach pentru mii de copii și adolescenți, desemnat ca fiind „VIZIONARUL ANULUI ÎN EDUCAȚIE” în cadrul „I Success Award”, desfășurat la Veneția la începutul acestei luni, intră în echipa Metropola TV. Fondatorul MBAKids și ParentX prezintă, împreună cu Andreea Ogăraru, coach și expert în parenting, emisiunea „Ai Parenting”, în fiecare zi de sâmbătă și duminică, de la ora 17:00, la Metropola TV.

 

„”Ai Parenting” este locul unde găsești sprijin real și soluții aplicabile în viața de zi cu zi! Prin intermediul subiectelor pe care le vom aborda în fiecare ediție de sâmbătă și duminică, ne dorim să îți oferim soluții și răspunsuri la toate provocările pe care le întâmpini în relația cu cei mici ai tăi. De asemenea, ne dorim ca și cei care nu au încă un copil să afle informații pe care, atunci când va veni momentul, să le folosească în creșterea și educația celor mici.”, explică Răzvan Vasile.

 

Andreea Ogăraru, mamă a șase copii, și Răzvan Vasile, tată a trei copii și mentor pentru sute de tineri, își doresc ca această emisiune să devină un adevărat ghid practic pentru părinții moderni.

„„Ai Parenting” a venit pentru mine într-un mod cu totul deosebit și mi-a adus multă bucurie confirmându-mi totodată că, din fericire, nu putem controla totul, lăsând astfel loc de mișcare zonei numită “minune”. Această emisiune înseamnă oportunitatea extraordinară de a împărtăși din tot ceea ce am acumulat de-a lungul anilor în viața personală, profesională și de studiu. Suntem siguri că emisiunea poate fi un plus de valoare în viața familiilor ce ne urmăresc, întrucât le vom livra informații consistente bazate pe exemple concrete și pe cercetări în domeniu. În mod cert vom fi sinceri, autentici și atenți la nevoile părinților ce ne urmăresc cu drag! Suntem împreună pentru a ne ajuta unii pe alții și asta va face ca totul să fie bine!”, declară Andreea Ogăraru.

 

Despre Răzvan Vasile, în câteva cuvinte

 

„Nu există copii răi, doar educatie precară!”, spune Răzvan Vasile susținând, astfel, și mai puternicul „De ce-ul” acestei producții care își dorește să rezolve una dintre cea mai importantă ramură a educației într-o societate: cea a copiilor.

 

Din anul 1994, Răzvan Vasile este creditat ca pionier al primelor startup-uri software românești, în special în domeniile software-ului de management de tip ERP, CRM, BI și HR. La doar 20 de ani, raporta situația liderului mondial în construcții, de la acea vreme, direct la Bursa din New York, cu ajutorul soluțiilor IT dezvoltate de compania sa. Ulterior, a fost implicat în dezvoltarea de soluții specifice de raportare către Fondul Monetar Internațional și în strategii de structurare a unor sisteme naționale fiscale și de colectare de taxe.

 

În materie de coaching, sunt peste 16 ani de când, intensiv și voluntar, Răzvan Vasile se ocupă de copii și adolescenți ca mentor și life coach. Acesta spunea că „este nevoie de o educație de înaltă calitate pentru toți copiii, care să îi învețe cum să gândească pozitiv, cum să își stabilească obiectivele, cum să își urmeze pasiunile și cum să își atingă potențialul maxim”.

 

Fiind și cetățean australian, a condus, din postura de CEO, companii globale și multinaționale din industria IT, în principal în industria cybersecurity și business software development, lucrând din Sydney, Melbourne, Auckland, Tokyo, Singapore, San Diego, Shanghai, Londra, München. A câștigat numeroase premii internaționale pentru marketing impact și creștere market share în regiunile EMEA și APAC.

 

Despre Andreea Ogăraru, în câteva cuvinte

 

Andreea Ogăraru, soția antrenorului de fotbal, George Ogăraru, este mamă a 6 copii și team & performance coach pentru lideri, companii și organizații. Reușește cu eleganță și disciplină să-și împartă viața între creșterea copiilor și misiunea din educație. Andreea Ogăraru este Masterand în Teologie și Afaceri Sportive. Pe lângă activitățile personale și profesionale, Andreea Ogăraru și soțul ei, George Ogăraru, au activitate intensă în domeniul actelor de caritate și sunt implicați activ în Fundația Mihai Neșu.

 

 

Programele Metropola TV pot fi urmărite pe:

 

Digi pozitia 41 HD, 42 SD

Orange TV pozitia 125 SD

Vodafone pozitia 804 SD

INES pozitia 203 HD

Nextgen pozitia 12

On-line : www. metropolatv.ro/live

 

NECODAT PE SATELIT

Satelit : THOR 6

Locatie orbitala: 0.8 VEST

Frecventa: 12092 H

Rata simbol: 28000 kSps

 

DIGI TV pe satelit

Satelit : THOR 6

Locatie orbitala: 0.8 VEST

Frecventa: 12092 H

Rata simbol: 28000 kSps

Pozitia 26

 

ORANGE TV pe satelit

Satelit : HELLAS SAT 3

Locatie orbitala: 39.0 EST

Frecventa: 12405 V

Rata simbol: 30000 kSps

Pozitia 125

 

FOCUS SAT pe satelit

Satelit : THOR 6

Locatie orbitala: 0.8 VEST

Frecventa: 12092 H

Rata simbol: 28000 kSps

Pozitia 40

Cele mai importante momente din emisiunile Metropola TV pot fi revăzute pe canalele de social media ale stației TV: Instagram, Facebook, Tik Tok și Youtube.